Infinigate România, distribuitorul de soluţii de securitate cibernetică al grupului elveţian cu acelaşi nume, a obţinut în 2025 cel mai mare profit din istoria sa, 8,8 mil. lei

Autor: Ioana Nita Postat la 18 august 2026 9 afişări

Profitul net al Infinigate România a urcat cu 5,4% în 2025, la 8,8 mil. lei (1,7 mil. euro), cel mai ridicat nivel de la înfiinţarea firmei, în 2004, deşi cifra de afaceri a scăzut cu 8,8%, la 138,6 mil. lei (27,5 mil. euro), arată bilanţul depus la Ministerul Finanţelor. Numărul mediu de angajaţi a coborât de la 12 la 11.

Infinigate România, distribuitorul de soluţii de securitate cibernetică al grupului elveţian cu acelaşi nume, a obţinut în 2025 cel mai mare profit din istoria sa, 8,8 mil. lei

Profitul net al Infinigate România a urcat cu 5,4% în 2025, la 8,8 mil. lei (1,7 mil. euro), cel mai ridicat nivel de la înfiinţarea firmei, în 2004, deşi cifra de afaceri a scăzut cu 8,8%, la 138,6 mil. lei (27,5 mil. euro), arată bilanţul depus la Ministerul Finanţelor. Numărul mediu de angajaţi a coborât de la 12 la 11.

Este a treia majorare consecutivă a profitului la un nivel-record, dar şi prima scădere a afacerilor din 2016 încoace, după cinci ani în care businessul a crescut de peste cinci ori: de la 26,4 mil. lei în 2019 la 152,1 mil. lei în 2024, cel mai bun an ca cifră de afaceri. Marja netă a urcat la 6,3% anul trecut, de la 5,5% în 2024.

Datoriile companiei s-au dublat în 2025, la 42,1 mil. lei, după ce în anul precedent se reduseseră cu 45%, iar capitalurile proprii au crescut cu 29,1%, la 39 mil. lei.

Infinigate distribuie soluţii de securitate cibernetică, reţele securizate şi cloud securizat, iar în România lucrează cu furnizori precum Fortinet, Juniper, Cloudflare, Barracuda Networks, A10 Networks şi Deep Instinct, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu.

Grupul a fost fondat în Elveţia în 1996, ca distribuitor regional cu valoare adăugată specializat în securitate cibernetică, şi s-a extins prin achiziţii - Nuvias, Vuzion şi D2B în Europa, Starlink în Orientul Mijlociu şi Africa în 2022, iar mai recent Wavelink, în Australia şi Noua Zeelandă.

Grupul a raportat venituri de 2,7 mld. euro în anul fiscal 2025 şi o creştere medie anuală de peste 20% în cei 30 de ani de activitate. Firma din România a purtat anterior numele Techniland Soluţii IT şi Netsafe Solutions.

 


 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.