FP a pierdut peste 100 mil. euro pe bursă din insolvenţa Hidroelectrica, dar Templeton nu spune cum a votat

Postat la 26 iunie 2012 71 afişări

Insolvenţa Hidroelectrica loveşte puternic Fondul Proprietatea (FP), una dintre cele mai importante companii de pe bursă, însă administratorul FP, grupul american Franklin Templeton, continuă să păstreze secretul privind modul în care a votat în şedinţa consiliului de administraţie al Hidroelectrica în care s-a aprobat cererea de intrare în insolvenţă.

Reprezentantul FP în consiliul de administraţie al Hidroelectrica este Oana Truţă, 31 de ani, care lucrează de doi ani ca vicepreşedinte şi analist de investiţii la sucursala locală a Franklin Templeton. "Dorim să vă precizăm faptul că Fondul Proprietatea nu poate divulga informaţii referitoare la modul de vot din cadrul şedinţelor consiliului de administraţie al SC Hidroelectrica SA datorită faptului că acestea sunt informaţii confidenţiale şi aparţin companiei Hidroelectrica SA", este răspunsul oficial al Franklin Templeton, prin purtătorul de cuvânt Elena Bîrjovanu, la întrebarea cum a votat FP în celebra şedinţă a CA Hidroelectrica de vineri, 15 iunie.

Potrivit unor surse apropiate Hidroelectrica, reprezentantul FP ar fi votat pentru intrarea Hidroelectrica în insolvenţă. La şedinţa CA din 15 iunie 2012 au participat doar trei membri ai CA: preşedintele Remus Vulpescu, Iulian Marian Butnaru şi Oana Truţă. Remus Vulpescu a declarat că el a propus intrarea în insolvenţă ca soluţie la problemele companiei şi a votat pentru, dar nu a precizat cum au votat ceilalţi membri ai CA. El mai declara miercuri, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de insolvenţă, că deşi Fondul Proprietatea este cel mai lovit de această decizie, nimeni din partea FP nu a contestat-o.

Mai mult pe www.zf.ro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fp-a-pierdut-peste-100-mil-euro-pe-bursa-din-insolventa-hidroelectrica-dar-templeton-nu-spune-cum-a-votat-9781975
9781975
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.