-
Risco.ro: Numărul dosarelor noi de insolvenţă a crescut uşor în luna mai, la 864 la nivel naţional, faţă de cele 500 de dosare deschise în aprilie. În Bucureşti au fost deschise 215 dosare
Actualitate 4 iun 2026
-
Semnal de alarmă în economie. Numărul companiilor cu active de peste 4 mil. euro intrate în insolvenţă a crescut de aproape zece ori în T1/2026. CEO CITR: Când astfel de companii intră în dificultate, efectul nu mai este izolat, ci se propagă în economie
Actualitate 25 mai 2026
-
Radiografia insolvenţelor în regiunea Europei Centrale şi de Est. Ungaria e campioană la numărul intrărilor în incapacitate de plată, dar România ia „medalia de bronz“, depăşind Polonia, o ţară mai mare şi cu o economie mai dezvoltată. Ce spune asta?
Actualitate 12 mai 2026
În regiunea Europei Centrale şi de Est, în 2025 au fost raportate puţin peste 46.000 de insolvenţe, numărul fiind similar (cu 0,26% mai mare) [...]
-
Unul dintre cei mai activi dezvoltatori de spaţii industriale şi logistice, ELI Park, cere insolvenţa Carrefour. Cele două grupuri au multiple litigii pe rol din ultimii trei ani
Actualitate 8 apr 2026
-
Update: Licitaţia pentru hotelul Rex din Mamaia, blocată: societatea proprietară a declanşat procedura de insolvenţă
Actualitate 5 mar 2026
-
Semnal negativ din agricultură: după mai mulţi ani în care numărul de insolvenţe a scăzut, 2026 ar putea aduce un nou record negativ: „Agrobusinessul este în colaps total“
Actualitate 1 mar 2026
Anul 2025 a adus în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului 250 de companii intrate în insolvenţă, cel mai scăzut număr din [...]
-
Cutremur în agribusiness: Trei companii din grupul Agricultorul, cu activitate în producţia de cereale şi pâine, dar şi în trading, şi-au cerut insolvenţa
Actualitate 2 feb 2026
-
Vivre iese din insolvenţă prin sentinţă nedefinitivă: Bursa de Valori Bucureşti suspendă tranzacţionarea obligaţiunilor companiei
Actualitate 12 dec 2025
-
VIDEO. Cum s-a reuşit salvarea clubului Dinamo? „Eu am făcut acest pas pentru că în ianuarie 2022, administratorul special al clubului le-a spus în vestiar jucătorilor că nu mai are soluţii şi clubul va intra în faliment. Salariile erau neplătite de trei luni de zile”, spune Eugen Voicu, acţionar al Dinamo
Actualitate 21 nov 2025
-
Rezultatele analizei CITR privind proiectul Nordis Mamaia Wave: Din cele 1408 convenţii încheiate cu clienţii, 212 sunt promisiuni de vânzare-cumpărare rămase fără obiect ca urmare a valorificarii acestuia către un terţ sau a recompartimentarii imobilului, iar 46 sunt unităţi cu interpretări divergente
Actualitate 17 nov 2025
-
Tricomserv, care în ianuarie a adus la bursă obligaţiuni de 2,5 mil. lei, cere insolvenţa pentru că „nu dispune de fonduri să plătească datoriile”
Actualitate 11 nov 2025
-
Un român a cerut intrarea în insolvenţă personală pentru datorii de 500.000 de euro! Câte solicitări s-au depus la ANPC de când a apărut legea şi ce condiţii trebuie îndeplinite.
Actualitate 24 oct 2025
-
CITR: Insolvenţele se menţin la nivelul din 2024, dar concordatele preventive cresc cu 30% în primele opt luni din 2025
Actualitate 6 oct 2025
-
Practicienii în insolvenţă şi-au ales o nouă conducere: avocatul Cătălin Andrei Dascăl a fost desemnat preşedinte, cu un mandat de patru ani
Actualitate 29 sep 2025
-
Sanjeev Gupta, care deţine Liberty Galaţi, discută cu BlackRock pentru a cumpăra activele grupului de oţel din insolvenţă. Intenţia este intens criticată de creditori
Actualitate 19 aug 2025
Rezultatele 1 - 15 din 541 pentru "insolventa"















