Financial Times: "Restructurare-monstru" la Royal Bank of Scotland, cu cel puţin 30.000 de concedieri
Royal Bank of Scotland pregăteşte un program amplu de restructurare prin care vizează să-şi restrângă semnificativ operaţiunile şi să-şi focuseze activitatea pe servicii bancare destinate populaţiei şi companiilor din Marea Britanie, luând în calcul cel puţin 30.000 de concedieri în următorii 5 ani.
RBS, controlată de guvernul britanic printr-o participaţie de 81% din acţiuni, va anunţa probabil săptămâna viitoare retragerea din multe activităţi riscante din zona de investment banking, precum şi un plan de vânzare a majorităţii afacerilor internaţionale, potrivit Financial Times (FT).
Restructurarea se va încadra într-o serie de "măsuri brutale" de reducere a cheltuielilor şi disponibilizări, dorite de către noul director general al băncii, Ross McEwan. Se estimează că restructurarea şi celelalte măsuri pregătite de McEwan ar putea conduce la disponibilizarea a mai mult de un sfert dintre cei 120.000 de angajaţi ai băncii în următorii 3-5 ani.
"Eu nu doresc să conduc cea mai mare bancă din lume. Eu doresc să conduc cea mai bună bancă din Marea Britanie, ceea ce nu are de-a face cu mărimea instituţiei. Multe dintre costurile noastre sunt vechi, generate de statutul de grup global, care nu ne mai caracterizează", a declarat McEwan într-o postare publicată recent pe site-ul băncii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












