4 septembrie 2026, o zi aparent obişnuită din calendar, ar putea marca un moment istoric pentru politica italiană. Dacă va rămâne în funcţie până atunci, Giorgia Meloni va depăşi recordul lui Silvio Berlusconi şi va deveni cel mai longeviv prim-ministru italian cu un mandat continuu de după Al Doilea Război Mondial. Performanţa ar fi cu atât mai remarcabilă într-o ţară care, de la proclamarea republicii în 1946, a schimbat 68 de guverne, cu o durată medie de puţin peste un an, scrie Financial Times.

Ascensiunea şi rezistenţa politică a Giorgiei Meloni sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât instalarea sa la Palatul Chigi, în septembrie 2022, a venit după prăbuşirea unui guvern de uniune naţională condus de Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene şi figură de referinţă pentru stabilitatea economică. Puţini anticipau atunci că liderul combativ al opoziţiei, al cărui partid, Fraţii Italiei, îşi are rădăcinile în neo-fascismul postbelic, va prezida „cea mai lungă perioadă de calm politic din ultimele decenii”,

Nu este de mirare că Meloni şi aliaţii săi insistă constant asupra stabilităţii guvernării.

 „Ni s-a oferit o oportunitate istorică de a face din Italia ţara la care am visat mereu.

organizat la Roma. Construim o Italie complet diferită de cea pe care lumea o cunoştea şi de cea cu care italienii păreau să se fi resemnat.” le-a spus Meloni susţinătorilor săi.

 Mesajul său sugerează ambiţia unui lider transformator, însă această ambiţie nu a fost dublată, până acum, de o viziune economică coerentă şi clar articulată.

La mai bine de trei ani de la preluarea puterii, întrebarea care revine tot mai des în rândul opiniei publice şi al mediului de afaceri este ce a realizat, concret, guvernul Meloni dincolo de supravieţuire. Pentru mulţi italieni, răspunsul este dezamăgitor. Economia dă semne de oboseală, în pofida infuziei masive de fonduri europene, de aproximativ 140 de miliarde de euro, primite prin mecanismul de redresare post-Covid. Creşterea economică este modestă, estimată la 0,4% în 2025, şi se preconizează că va rămâne sub 1% în următorii ani, unul dintre cele mai slabe ritmuri din zona euro.

Fostul premier şi preşedinte al Comisiei Europene Romano Prodi surprinde esenţa paradoxului actualei guvernări.

„Este o coaliţie fantastică pentru că Meloni reuşeşte să impună disciplină, iar rezistenţa pe termen lung a guvernului este garantată. Dar preţul este lipsa inovaţiei într-o ţară care a fost deja paralizată mult timp.” spune el.

Această disciplină politică nu s-a tradus, însă, în reforme structurale menite să stimuleze productivitatea şi să abordeze problemele profunde ale economiei italiene, precum îmbătrânirea forţei de muncă sau stagnarea educaţională.

Pe de altă parte, guvernul Meloni a câştigat capital de încredere pe pieţele financiare internaţionale. Agenţiile de rating şi investitorii au apreciat angajamentul ferm pentru disciplina fiscală. Deficitul bugetar a fost redus la 3% din PIB, de la 8% la preluarea mandatului, iar diferenţa de randament dintre obligaţiunile italiene şi cele germane a coborât la minimele ultimilor 16 ani. Moody’s a îmbunătăţit recent ratingul datoriei suverane a Italiei, invocând „un istoric consistent de stabilitate politică şi de politici publice” şi anticipând o scădere graduală a datoriei publice începând cu 2027.

Această consolidare fiscală are însă un revers dureros pentru populaţie. Puterea de cumpărare a angajaţilor din sectorul public a fost puternic erodată, iar salariile reale sunt cu aproape 9% sub nivelul din 2021. Povara fiscală a crescut la 42,8% din PIB, mult peste media OECD, iar austeritatea, criticată vehement de dreapta italiană în opoziţie, a devenit una dintre caracteristicile centrale ale actualei guvernări.

„Dacă te uiţi atent, guvernul actual a impus cea mai mare doză de austeritate, prin creşteri de taxe şi tăieri de cheltuieli”, observă economista Veronica De Romanis.

În plan extern, Meloni a încercat să îşi consolideze rolul de actor relevant pe scena occidentală.

 „Avem datoria de a fi influenţi la nivel internaţional”, a declarat ea, insistând asupra poziţionării Italiei ca lider în Occident.

 Relaţia sa apropiată cu Donald Trump, care i-a lăudat public leadershipul, îi oferă vizibilitate, dar şi riscuri.

 „Inima ei bate pentru Maga, dar geografia nu poate fi schimbată”, spune Nathalie Tocci, directoarea Institutului pentru Afaceri Internaţionale de la Roma, sugerând fragilitatea acestui echilibru între Washington şi Bruxelles.

Pe plan intern, referendumul privind reforma justiţiei, aşteptat în primăvară, se anunţă un test politic major. Deşi Meloni susţine că un eventual eşec nu va afecta stabilitatea guvernului, analiştii avertizează că o înfrângere ar putea eroda aura de invincibilitate a premierului.

„Ar fi văzută pentru prima dată ca un perdant. Odată ce pierzi această aură, este greu să recuperezi.” spune Lorenzo Pregliasco de la YouTrend.

Giorgia Meloni a contrazis multe dintre temerile care au însoţit-o la începutul mandatului. A adus stabilitate într-un sistem notoriu pentru haos şi a evitat derapaje financiare majore. Însă, pe măsură ce se apropie de un potenţial record istoric de longevitate, presiunea creşte. În Italia, calmul politic este apreciat, dar fără creştere economică şi perspective clare, stabilitatea riscă să fie percepută nu ca o realizare, ci ca o stagnare mascată.