Febra aurului. Goldman Sachs, cea mai influentă bancă americană, estimează că metalul preţios poate să ajungă şi la 5.000 de dolari, dacă independenţa Băncii Centrale Americane este zdruncinată

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 04 septembrie 2025 20 afişări

Febra aurului. Goldman Sachs, cea mai influentă bancă americană, estimează că metalul preţios poate să ajungă şi la 5.000 de dolari, dacă independenţa Băncii Centrale Americane este zdruncinată

Aurul ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari pe uncie dacă independenţa Rezervei Federale (Fed) ar fi subminată, iar investitorii ar muta doar o mică parte din deţinerile lor din obligaţiuni americane către metalul preţios, potrivit unei analize semnate de Goldman Sachs şi prezentată de Bloomberg.

„Un scenariu în care independenţa Fed este afectată ar genera o inflaţie mai ridicată, prăbuşirea acţiunilor şi a obligaţiunilor pe termen lung, dar şi o erodare a statutului dolarului ca monedă de rezervă globală. În schimb, aurul rămâne un depozit de valoare care nu se bazează pe încrederea în instituţii”, au precizat analiştii conduşi de Samantha Dart.

Conform prognozelor băncii, există mai multe scenarii posibile pentru evoluţia aurului: un scenariu de bază, cu o creştere spre 4.000 de dolari de dolari pe uncie până la jumătatea lui 2026, un scenariu „de risc extrem”, ce ar duce cotaţia la 4.500 de dolari şi varianta explozivă, cu aproape 5.000 de dolari, dacă doar 1% din piaţa obligaţiunilor americane deţinute privat ar fi redirecţionat către aur.

Aurul este deja vedeta pieţei materiilor prime din acest an: a crescut cu peste o treime şi a atins un nou record istoric în această săptămână.

Creşterea a fost alimentată de achiziţiile masive ale băncilor centrale şi de aşteptările privind reducerea dobânzilor în SUA. Mai recent, tensiunile au fost amplificate de încercările preşedintelui Donald Trump de a-şi consolida controlul asupra Fed, inclusiv prin presiuni pentru demiterea guvernatoarei Lisa Cook.

„Dacă doar 1% din piaţa obligaţiunilor SUA deţinută de investitori privaţi s-ar muta spre aur, preţul ar urca la aproape 5.000 $ pe uncie. În consecinţă, aurul rămâne recomandarea noastră principală în zona materiilor prime”, subliniază raportul Goldman Sachs, intitulat sugestiv „Diversificaţi în mărfuri, mai ales în aur”.

Deşi nota nu a comentat direct ultimele evoluţii privind Fed sau atacurile lui Trump la adresa politicilor monetare, alarma a fost deja trasă la nivel global. Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene, a avertizat că pierderea independenţei Fed ar reprezenta un „pericol major” pentru întreaga economie mondială.

În prezent, aurul se tranzacţionează în jur de 3.540 de dolari pe uncie, după ce a corectat uşor de la maximul istoric de 3.578 de dolari atins miercuri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.