Haideţi vă rog să vedeţi nişte date interesante.

Industria de apărare România 1990

- anul înfiinţării – 1861, Direcţia stabilimentelor de material de artilerie

- Cifra de afaceri 0,8 miliarde dolari â 2 miliarde $ astăzi;

- Număr de angajaţi - peste 200.000;

Rheinmetall Dusseldorf 2025

- anul înfiinţării – 1889, Rheinische Metallwaren–und Maschinenfabrik Aktiengesellschaft

- cifra de afaceri - 9,9 miliarde euro

- listata la bursă - Frankfurt Borse, simbolul RHMX:GER;

- capitalizare de piaţă - 60 miliarde Euro;

- număr de angajaţi - cca 40.000

- CEO - Armin Papperger

Romarm Bucureşti 2025

- cifra de afaceri - 3 miliarde lei

- număr de angajaţi – 5.000

- CEO – Răzvan Marian Pîrcălăbescu

Industria românească de armament a fost înfiinţată oficial la 26 august 1861 printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza (în baza unui raport elaborat de ministrul de război Ion Ghica) prevedea înfiinţarea ”Direcţiei stabilimentelor de material de artilerie” (wikipedia)

În 1990 aveam 20-25 de fabrici, uzine şi combinate care produceau armament - la Victoria, Filiaşi, Plopeni, Sadu, Mija, Tohan, Făgăraş, pe lângă cea arhicunoscută de la Cugir.

După 1990, la fel ca restul industriilor, din varii motive, domeniul s-a destrămat. Din fericire, dacă se poate spune aşa, nefiind plasate în centrele urbane importante, fabricile, uzinele şi combinatele de apărare n-au fost demolate ca să lase în locul lor mall-uri cu importuri, ansambluri de blocuri sau clădiri de birouri. Din nefericire însă, industria de apărare a avut aceeaşi poveste trista ca multe alte ramuri industriale, proprietatea a trecut din mâna în mâna, activele nu au ajuns la investitori strategici şi s-au degradat, au fost făcute puţine investiţii, resursa umană specializată şi calificată a plecat din ţară iar sistemul de învăţământ nu a produs o nouă generaţie de specialişti.

Daca daţi o căutare şi citiţi istoricul companiilor de apărare din România, poate o să înţelegeţi de ce sunt supărat atunci când vorbesc despre dezindustrializare. Fabrici, uzine şi combinate cu o vechime unele de peste 100 de ani – fabrica de la Cugir şi-a început activitatea în 1946 - unităţi cu tradiţie, înfiinţate de regi ai României, cu sute de mii de angajaţi, nu mai au nimic din fala de odinioară. Industria de apărare, la fel ca multe alte ramuri industriale, s-a năruit. În alte ţări industria de apărare aduce zeci de miliarde la buget.

Este greu să ne imaginam o economie competitiva fără industrie strategica competitivă, fabrici, uzine şi combinate cât vezi cu ochii. Dar pentru asta este nevoie de o guvernare impecabila pentru următorii 10 ani care să genereze o adevărată cultură, cu tot ceea ce înseamnă asta, în ce priveşte reindustrializarea ramurilor strategice, mâncare, chimie, energie şi apărare.

Romarm a salvat ce s-a mai putut din industria de apărare din România.

Rheinmetall a salvat ce s-a mai putut din alte industrii din România şi poate aduce la viată fabrici, uzine şi combinate de la noi care alta dată erau mândria industriei din Estul Europei. Dacă Romarm reuşeşte un parteneriat extins cu Rheinmetall, care deja este un investitor strategic în România la Mediaş, Victoria şi Mangalia, exista o şansă ca industria din cele trei oraşe să îşi revină.

Tânărul CEO-ul al Romarm, Răzvan Marian Pîrcălăbescu, are în mâini soarta uneia dintre industriile ultra-strategice ale Estului Europei. Baftă!