Dr. Chris Brauer, Director of Innovation, Goldsmiths, University of London: Angajaţii reprezintă resursa cea mai valoroasă pentru o companie. Orice strategie de competitivitate porneşte de la această realitate

Postat la 16 martie 2021 56 afişări

Dr. Chris Brauer, Director of Innovation, Goldsmiths, University of London: Angajaţii reprezintă resursa cea mai valoroasă pentru o companie. Orice strategie de competitivitate porneşte de la această realitate

Competitivitatea a devenit unul dintre cele mai importante obiective în strategiile de business ale companiilor de pretutindeni, în contextul actual, cu atât mai mult cu cât pandemia a accelerat reinventarea tuturor pieţelor la nivel global, susţine Dr. Chris Brauer, Director of Innovation, Goldsmiths, University of London, expert în domeniul inovaţiilor tehnologice şi al utilizării acestora în diferite arii.

Mai mult, specialistul este de părere că organizaţiile ar trebui să acorde o importanţă deosebită pieţelor internaţionale şi să încerce să se extindă dincolo de pieţele locale pentru a avea o stabilitate mai mare în faţa schimbării.

Dr. Chris Brauer va fi unul dintre invitaţii speciali ai Microsoft Envision Forum, eveniment de tradiţie organizat de Microsoft România pe 24 şi 25 martie, ajuns la cea de-a opta ediţie. În interviul de mai jos, specialistul vorbeşte despre metodele prin care companiile pot rămâne competitive şi despre importanţa tehnologiei şi a inteligenţei artificiale în economia globală.

Ce s-a schimbat după pandemie şi la ce să ne aşteptăm în continuare?

Dr. Chris Brauer: Competitivitatea este foarte importantă în aceste vremuri incerte, chiar mai mult decât înainte, şi remarcăm necesitatea tot mai accentuată a unui plan de transformare digitală care să fie respectat întocmai. Niciodată competiţia nu a fost mai importantă. De asemenea, vedem cum structurile economice şi sociale se reinventează continuu.

Care credeţi că este principalul avantaj pe care Inteligenţa Artificială şi robotica le au în diferite verticale ale economiei şi industriei, precum şi la nivelul afacerilor? Cum ar putea companiile să valorifice aceste avantaje?

Dr. Chris Brauer: În ceea ce priveşte robotica, putem găsi extrem de multe scenarii de utilizare, mai ales în sectorul manufacturier sau în cel textil. Avem nevoie de o abordare integrată în ceea ce priveşte datele, algoritmii şi reţelele digitale, iar Inteligenţa Artificială trebuie să fie plasată în centrul oricărei organizaţii, nu la periferia intereselor sale. Este necesar să folosim sisteme de Inteligenţă Artificială care să genereze analize şi date şi să furnizeze informaţii statistice pe care compania să se bazeze în deciziile de business. Acestea trebuie corelate apoi cu un program foarte bine gândit, privind automatizarea şi fluxul de resurse umane pentru a genera valoare adăugată şi a maximiza potenţialul tehnologiei şi productivitatea angajaţilor. Este foarte important să existe sinergie între resursa umană şi tehnologie.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante aspecte pe care organzaţiile ar trebui să le prioritizeze atunci când îşi stabilesc direcţii strategice (mai ales pe cele de transformare digitală)? Ce le-aţi sfătui, având în vedere contextul şi tendinţele actuale?

Dr. Chris Brauer: Cercetările noastre arată că, în foarte multe industrii şi sectoare ale economiei, este foarte important să ai şi clienţi de pe piaţa internaţională şi am văzut cum acele companii care se limitează la pieţele locale au întâmpinat greutăţi în perioada aceasta, având sincope la nivelul lanţurilor de aprovizionare, iar asta afectează întreaga lor activitate. De asemenea, studiile noastre au mai arătat că organizaţiile care lucrau cu angajaţi de pe cuprinsul întregii planete, s-au adaptat mult mai uşor la noile condiţii. În plus, am mai remarcat că acele companii care au avut rezultate bune şi foarte bune sunt cele care au şi integrat mai repede şi mai uşor noile tehnologii la nivelul culturii şi proceselor lor organizaţionale, iar acesta este un alt aspect critic în ceea ce priveşte competitivitatea. Organizaţiile care aveau deja o strategie de lucru de acasă s-au adaptat mai bine (inclusiv acelea ale căror angajaţi obişnuiau să lucreze de la distanţă doar o zi pe săptămână, încă dinainte de pandemie, acest lucru făcând parte din politica anagajatorilor). Toate acestea pot fi privite ca nişte elemente care, odată ce vor fi conectate, vor duce la creşterea competitivităţii unei organizaţii.

Consideraţi că există o legătură directă între comportamentul uman, schimbările socio-economice şi trasformarea digitală? Ar putea funcţiona acestea la fel de bine dacă una dintre ele ar lipsi?

Dr. Chris Brauer: Consider că Inteligenţa Artificială scoate la lumină problemele nedectate dintr-o companie şi astfel ne dă şansa de a le rezolva. Spun asta pentru că, de cele mai multe ori, astfel de sincope sunt scoase la iveală doar de sistemele de machine learning, iar, dacă nu le cunoşti, dacă nu identifici tiparele care funcţionează defectuos, nu le poţi remedia şi, în consecinţă, nu poţi evolua. Noi am lucrat împreună cu Microsoft în cadrul proiectului HoloLens 2. Este un exemplu incredibil despre cum tehnologia a oferit o soluţie unică pentru sistemul medical. Un singur medic chirurg a colaborat direct din blocul operator cu alţi experţi aflaţi în diferite colţuri ale lumii, prin intermediul realităţii virtuale. În plus, utilizarea acestei tehnologii în medicină asigură şi un nivel ridicat de protecţie şi siguranţă - în loc să se întâlnească în sala de operaţii, au colaborat prin intermediul realităţii virtuale şi al hologramelor. Aşadar, acesta este un exemplu al modului în care putem utiliza tehnologia pentru a genera un impact pozitiv.

Transformarea digitală ne ajută cu rezolvarea sarcinilor noastre zilnice şi poate cea mai mare provocare a fost legată de forţa de muncă. Ce părere aveţi despre beneficiile pe care Inteligenţa Artificială şi tehnologia le-au adus în acest caz şi care sunt tendinţele pe care le anticipaţi?

Dr. Chris Brauer: Putem vorbi la nesfârşit despre avantajele tehnologiei, dar cea mai valoroasă resursă a unei companii este reprezentată de angajaţi şi orice plan în direcţia asigurării unui nivel optim de competitivitate va fi construit pe această resursă. Pe de altă parte, tehnologia poate maximiza sau optimiza contribuţia angajaţilor şi calitatea muncii acestora. Dacă ne uităm la cadrul economico-social actual, am putea spune că forţa de muncă ar trebui să deţină câteva abilităţi, care vizează competenţe esenţiale din sfera tehnologiei, cu precădere capacitatea de a inova. Oamenii trebuie să aibă competenţe în aceste direcţii şi ar trebui să dezvolte noi soluţii tehnologice. Nu trebuie să ne limităm la cele deja existente, ci trebuie să continuăm să inovăm. Este crucial ca organizaţiile să investească în oameni şi să îi sprijine în a-şi dezvolta aceste competenţe, pentru că o forţă de muncă bine instruită şi calificată va determina schimbări pozitive în ceea ce priveşte productivitatea şi competitivitatea companiei respective.

Alături de Chris Brauer, pe scena Microsoft Envision Forum va urca, printre alţi invitaţi, şi Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. El va detalia priorităţile de transformare digitală din sectorul public pentru anul 2021, principalele obstacole în procesul de digitalizare, precum şi soluţiile propuse în această direcţie sau necesitatea parteneriatelor public-private în scopul accelerării procesului de digitalizare.

Anul acesta, evenimentul Microsoft Envision Forum aduce în prim-plan cele mai noi trenduri din industrie privind transformarea digitală şi inovaţia. La discuţii vor participa atât reprezentanţi ai Microsoft, cât şi ai altor companii importante de pe piaţa locală, dar şi experţi internaţionali de renume, în premieră în România.

Orange Business Services este partener de inovaţie al evenimentului, iar agenda completă şi formularele de înregistrare pentru Envision Forum sunt disponibile aici.

Ziarul Financiar şi Business Magazin sunt parteneri media ai Envision Forum 2021.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.