Donald Tusk: Summitul UE, ANULAT pentru continuarea negocierilor "dificile" privind datoria Greciei

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 12 iulie 2015 143 afişări

Summitul de urgenţă al celor 28 de şefi de stat şi de guverne din UE de duminică a fost anulat, pentru ca negocierile "foarte dificile" în vederea ajungerii la un acord asupra unui al treilea plan de salvare a Greciei de la faliment să continue, anunţă Donald Tusk.

Miniştrii Finanţelor din zona euro şi-au suspendat în noaptea de sâmbătă spre duminică reuniunea, după aproximativ nouă ore de negocieri, şi urmau să reia discuţiile duminică înainte la prânz.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că reuniunea liderilor din cadrul Eurogrupului va avea loc, aşa cum s-a programat, duminică, la ora 14.00 GMT (17.00, ora României) şi că va "dura până încheiem un acord cu Grecia",  relatează BBC News online.

În cazul în care nu se ajunge la un acord, există temeri că Grecia ar putea intra în faliment şi ieşi din zona euro.

Negocierile-maraton de sâmbătă s-au încheiat fără să se ajungă la un acord, iar Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, le-a catalogat drept "foarte dificile".

"Am purtat discuţii în profunzime despre propunerile Greciei, problema credibilităţii şi încrederii a fost discutată şi, desigur, problemele financiare implicate, dar nu ne-am încheiat discuţiile", le-a spus Dijsselbloem jurnaliştilor, la ieşirea de la negocieri.

"Este în continuare foarte dificil, dar se lucrează încă", a adăugat el.

Negocierile urmau să fie reluate la ora 9.00 HMT (12.00, ora României).

Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Valdis Dombrovskis a declarat că este "absolut imposibil" să se ajungă la un mandat, la reuniunea de duminică, în vederea începerii negocierii unui al treilea plan de ajutorare a Greciei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
SUMMIT,
GRECIA
/actualitate/donald-tusk-summitul-ue-anulat-pentru-continuarea-negocierilor-dificile-privind-datoria-greciei-14579519
14579519
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.