Diviziunea muncii la Marea Neagră: România cu mediul, Grecia cu transporturile, Bulgaria cu energia

Postat la 27 iunie 2012 40 afişări

România a readus în discuţie, la reuniunea Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, proiectul privind sinergia Mării Negre, un proiect susţinut de România şi adoptat de Uniunea Europeană, care vizează trei mari zone de interes pentru UE, şi anume programul pentru mediu, programul pentru transporturi şi programul pentru energie.

"Dacă vreţi, responsabilităţile distribuite de Uniunea Europeană au fost: România responsabilă pentru mediu, Grecia responsabilă de programul de transporturi şi Bulgaria responsabilă de programul energetic. De ce România a optat pentru asumarea responsabilităţilor pentru programul de mediu în interiorul sinergiei Mării Negre? Dintr-un motiv simplu: noi suntem şi coautori ai proiectului legat de strategia Dunării, suntem interesaţi în ceea ce priveşte mediul, de Delta Dunării şi de o Mare Neagră curată, ecologizată", a spus preşedintele Băsescu, arătând că singurul program declanşat în care responsabilul din interiorul UE a făcut paşi în începerea aplicării este România.

"Am arătat tipul de programe, de proiecte regionale care pot servi interesele tuturor statelor membre şi statelor din regiune, nu numai a statelor membre. Şi am exemplificat proiectul AGRI, care este un proiect al cărui studiu de fezabilitate este spre finalizare, fiind susţinut şi de guvernul Statelor Unite în realizare şi finalizare", a precizat preşedintele.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat marţi, la Istanbul, la lucrările reuniunii Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră. OCEMN este o organizaţie de cooperare regională ale cărei principii şi obiective urmăresc dezvoltarea şi diversificarea cooperării economice bilaterale şi multilaterale la Marea Neagră. OCEMN a fost printre primele iniţiative lansate în zona Mării Negre, pe 25 iunie 1992, când şefii de stat sau de guvern din unsprezece state - Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina au semnat Declaraţia de la Istanbul.

Traian Băsescu a amintit că OCEMN a lansat două proiecte de anvergură a căror finalizare va demonstra capacitatea de a mobiliza resurse şi voinţă politică: magistralele maritime ale Mării Negre şi la Autostrada Inelară a Mării Negre.

"Avansate acum cinci ani, cele două proiecte nu sunt finalizate, ba aş spune că sunt chiar în stadiu incipient. Consider că este înţelept să ne concentrăm pe acele sectoare care împiedică realizarea proiectelor şi să oferim cele mai potrivite rezolvări. Suntem foarte interesaţi şi angajaţi în concretizarea magistralelor maritime la Marea Neagră, având în vedere şi experienţa Uniunii Europene în domeniu. În ceea ce priveşte Autostrada Inelară a Mării Negre, România a trasat deja tronsonul naţional", a comentat şeful statului.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/diviziunea-muncii-la-marea-neagra-romania-cu-mediul-grecia-cu-transporturile-bulgaria-cu-energia-9784755
9784755
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.