Disperarea demografică împinge Germania la reforme istorice: Pus sub presiune de probleme demografice majore şi de lipsa muncitorilor calificaţi, Berlinul vrea să reducă masiv din restricţiile pentru imigraţie

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 02 mai 2023 69 afişări

Disperarea demografică împinge Germania la reforme istorice: Pus sub presiune de probleme demografice majore şi de lipsa muncitorilor calificaţi, Berlinul vrea să reducă masiv din restricţiile pentru imigraţie

Germania va crea unul dintre „cele mai moderne regimuri de imigraţie din Europa" pentru a rezolva problema deficitului tot mai mare de lucrători, aspect care riscă să devină „un adevărat obstacol în calea creşterii economice", a declarat ministrul german al muncii, potrivit Financial Times.

Hubertus Heil a declarat că reforma imigraţiei face parte dintr-o campanie mai amplă a guvernului lui Olaf Scholz de a atrage tinerele talente în Germania, de a stopa declinul demografic şi de a rezolva problema lipsei de lucrători calificaţi, care a devenit principala preocupare a unora dintre cele mai mari companii germane.

Într-un interviu acordat Financial Times, Heil a declarat că din ce în ce mai multe firme germane se află „în căutare disperată" de personal, o situaţie care „se va înrăutăţi semnificativ" odată cu pensionarea generaţiei baby-boom.

„Germania va avea un deficit de 7 milioane de lucrători până în 2035 dacă nu facem ceva", a declarat ministrul muncii. „Această situaţie poate deveni un obstacol devastator în calea creşterii noastre economice".

Noua legislaţie, care se aşteaptă să fie aprobată de parlament în următoarele săptămâni, va face mult mai uşor pentru lucrătorii străini să accepte un loc de muncă în Germania, eliminând majoritatea obstacolelor birocratice aflate în calea imigraţiei.

În ultimele săptămâni, deficitul de forţă de muncă a devenit principala problemă care afectează operaţiunile unui mare număr de companii din Europa, situaţie întâlnită mai ales în Germania.

Problema ar putea să se agraveze şi mai mult în viitorul apropiat. Un studiu al Institutului Economic German a constatat că numărul posturilor vacante din ţară pentru care nu a putut fi găsit niciun şomer calificat a atins un nivel record de 630.000 în 2022 - cu 280.000 mai mult decât în 2021.

Experţii consideră că deficitul de lucrători a contribuit, de asemenea, la recentul val de greve care a paralizat reţeaua feroviară din Germania şi a închis unele dintre cele mai mari aeroporturi ale ţării. 

Noua lege a guvernului privind imigraţia ar permite oamenilor să meargă în Germania pentru a munci chiar şi fără o calificare profesională germană, a declarat Heil. „Va fi suficient ca aceştia să aibă un contract de muncă, o anumită experienţă profesională şi să fi beneficiat de formare profesională în ţara lor de origine", a adăugat el.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.