Deputat PSD: Organizăm un miting, să îşi facă auzită vocea şi românii care nu sunt ai lui Iohannis

Postat la 04 februarie 2017 210 afişări

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a explicat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că partidul a decis să organizeze un miting de susţinere a Guvernului pentru că îşi propune să facă auzite şi vocile "românilor care nu sunt ai lui Iohannis"

Deputat PSD: Organizăm un miting, să îşi facă auzită vocea şi românii care nu sunt ai lui Iohannis

''Nu este vorba despre o contra-manifestaţie. Respectăm dreptul oamenilor de a manifesta, însă avem şi noi dreptul, noi cei care nu suntem românii lui Iohannis, poporul acesta are şi el dreptul să îşi facă vocea auzită. Referitor la ameninţările domnului Iohannis, anunţ că facem totul ca la carte. Vom avea autorizaţii, va fi totul în regulă. Noi vrem să vorbim, să auzim, pentru că avem multe de strigat. Decizia a fost luată în cursul dimineţii. Va veni o comunicare oficială", a spus el.

Potrivit social-democratului, votanţii PSD se simt umiliţi.

"Noi vom face în aşa fel încât vocea lor să fie auzită, se simt umiliţi, simt că votul lor nu mai contează, s-a întâmplat la referendum, s-a întâmplat la căderea guvernului Ponta, nu se mai poate aşa. Atenţie, nu scoatem oameni împotriva altor oameni!'', a subliniat parlamentarul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.