David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături

Autor: Rafael Hekman Postat la 27 iunie 2022 23 afişări

Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Budapesta, alături de antrenorul Adrian Rădulescu şi de colegul său Robert Glinţă, au fost primiţi duminică seara la salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă, la sosirea de la Campionatul Mondial.

David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături

Popovici a fost aşteptat pe covorul roşu de foştii campioni olimpici, Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi de Eduard Novak, Ministrul Sportului, dar şi de preşedintele clubului Dinamo Bucureşti, Ionuţ Adrian Popa, precum şi de fani, colegi de liceu şi jurnalişti.

Românul a reuşit să câştige titlurile de campion mondial în probele de 100 şi 200 metri liber, devenind primul sportiv român care câştigă medalii mondiale în nataţia masculină.

Sportivul român se bucură de o mare popularitate în ţară, Guvernul României anuntând că îl va premia cu 1 milion de lei, în timp ce preşedintele Klaus Johannis îl va decora cu Ordinul Naţional „Steaua României”, cea mai înaltă distincţie a statului.

Ministrul Eduard Novak i-a înmânat lui David Popovici un trofeu special creat. Au mai primit plachete din partea lui Eduard Novak şi membrii echipei sale, dar şi oficiali din federaţia de nataţie.

Davis Popovic a declarat la conferinţa de presă susţinută la salonul oficial al Aeroportului „Henri Coandă”:

„Trebuie să recunosc că nu sunt obişnuit cu atât de multă lume şi atat de multă atenţie. Le mulţumesc celor care au crezut în mine si care m-au susţinut şi mulţumesc românilor care m-au urmărit la TV şi la faţa locului. Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături de mine.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.