În ediţia anterioară a revistei am prezentat, în cadrul unui cover story, o parte dintre oamenii care, după încheierea programului de lucru, încep a doua zi profesională: cea dedicată propriului business. Pentru că poveştile lor sunt mai numeroase decât au încăput într-o singură ediţie, continuăm seria cu noi antreprenori hibrizi. Între 9 şi 5 sunt angajaţi, iar seara şi în weekend îşi dezvoltă propriile afaceri. Salariul le oferă stabilitatea şi timpul necesare pentru a testa, dar şi experienţa utilă construirii unui business. Preţul este plătit însă în ore de odihnă, planuri amânate şi muncă dusă uneori până pe plajă. Cine sunt noii protagonişti ai antreprenoriatului part-time şi ce i-ar determina să transforme proiectul secundar într-o ocupaţie full-time?

Timpul liber este primul sacrificat

Alexandra Cristea

Antreprenoare: Preşedinte fondator, Empathy Network

Angajată: Director de Fundraising, Asociaţia GO-AHEAD

În cazul Alexandrei Cristea, cele două ro­luri profesionale nu pot fi separate printr-o linie clară.

Ca director de fundraising al Asociaţiei GO-AHEAD, identifică firme care vor să investească în proiecte cu impact social şi le conectează cu iniţiative relevante pentru strategiile lor de responsa­bilitate socială. Ca fondatoare a Empathy Network, dezvoltă proiecte pentru copiii cu dizabilităţi şi încearcă să construiască o organizaţie care să poată funcţiona, în timp, dincolo de implicarea sa directă. Uneori, parteneriatele merg către GO-AHEAD şi către programele dedicate elevilor din liceele tehnologice. Alteori, către Empathy Network sau către alte organizaţii cu care colaborează. „Pentru mine, cele două roluri nu se află în competiţie, ci se completează reciproc. Misiunea mea este să identific companii care îşi doresc să genereze impact social şi să le conectez cu proiecte relevante pentru strategia lor de CSR. Din perspectiva mea, nu sunt două cariere separate, ci două roluri care, împreună, creează un întreg.” Empathy Network a fost fondată în mai 2024, iar în primul an complet de activitate a atras fonduri de aproximativ 100.000 de euro, fără niciun angajat. Rezultatele au venit din implicarea directă a fondatoarei, din contribuţia voluntarilor şi, punctual, din colaborările dezvoltate în cadrul proiectelor. Veniturile personale pe care i le aduce organizaţia sunt însă foarte mici sau inexistente. Salariul de la Asociaţia GO-AHEAD rămâne sursa de stabilitate financiară care îi permite să construiască pe termen lung. Momentul în care a înţeles că proiectul secundar trebuia condus cu disciplina unei afa­ceri a venit odată cu obligaţiile mai puţin vizibile din spatele unei organizaţii nonprofit. „Un ONG este, în esenţă, tot un business. Are contabil, avocat, taxe bancare, proceduri şi responsabilităţi administrative, la fel ca orice companie. Am realizat că trebuie să privesc organizaţia cu aceeaşi seriozitate şi disciplină cu care ai conduce o afacere.” Cea mai dificilă parte, spune ea, nu este neapărat implementarea proiectelor, ci explicarea faptului că impactul social nu apare fără costuri. Pentru a exista şi a putea fi susţinut în timp, are nevoie de finanţare, oameni şi infrastructură.

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor social şi câte ore ajungi, în realitate, să munceşti într-o zi?

Trebuie să recunosc că nu există o graniţă clară între rolul de angajat şi cel de antreprenor social. Zilele mele încep devreme şi se termină târziu, iar de multe ori munca continuă şi în weekend. Trec firesc de la un rol la celălalt, în funcţie de nevoile proiectelor şi ale oamenilor cu care lucrez. Nu am un program fix şi nici nu cred că aş putea împărţi activitatea în intervale bine delimitate. În realitate, este un flux continuu de muncă şi implicare.

Câţi bani îţi aduce astăzi Empathy Network comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa ta financiară?

Veniturile personale generate de Empathy Network sunt, de cele mai multe ori, foarte mici sau inexistente. Salariul de la Asociaţia GO-AHEAD este cel care îmi oferă stabilitatea financiară necesară pentru a putea construi organizaţia pe termen lung.

Care este cel mai dificil lucru atunci când eşti în acelaşi timp angajată şi antreprenoare socială şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această dublă viaţă profesională?

Cel mai mare preţ nu se vede în cifre şi nici în bilanţuri. Se vede în timpul pe care îl sacrific din relaţia cu soţul meu, cu familia şi cu prietenii. Timpul pentru mine este şi mai rar. Cred că aceasta este adevărata provocare a unei duble vieţi profesionale: să găseşti echilibrul între proiectele în care crezi şi oamenii pe care îi iubeşti. Dacă am învăţat ceva din această experienţă, este că antreprenoriatul social nu reprezintă o variantă mai uşoară a antreprenoriatului. Din contră, înseamnă să accepţi că, de multe ori, timpul liber este primul sacrificat. Este greu, uneori obo­sitor, şi nu ştiu sincer cât timp voi putea susţine acest ritm. În acelaşi timp, satisfacţia de a vedea proiecte care schimbă vieţi, comunităţi care se mobilizează şi oameni care aleg să se implice este greu de descris. Deocamdată, aceasta este motivaţia care mă face să merg mai departe şi să cred că efortul merită.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică Empathy Network să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea şi experienţa oferite de acesta îţi permit să iei decizii mai bune?

Din contră, jobul mă ajută să cresc impactul proiectelor pe care le dezvolt. Faptul că reprezint mai multe organizaţii îmi permite să ofer companiilor opţiuni concrete de implicare socială şi programe de voluntariat adaptate nevoilor lor. Această perspectivă mai largă îmi oferă acces la parteneriate şi oportunităţi pe care probabil nu le-aş avea dacă aş lucra într-un singur context.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul social part-time să devină full-time? Există un prag concret la care ai renunţa la job?

Nu îmi doresc, cel puţin acum, să renunţ la niciunul dintre cele două roluri. În schimb, simt că următorul pas firesc este să angajez cel puţin o persoană full-time care să mă ajute să dezvolt proiectele existente. În această perioadă lucrez la campania „Oameni de Bine”, prin care îmi propun să atragem profesionişti dispuşi să doneze cel puţin o oră pe lună din expertiza lor organizaţiilor care nu îşi permit să plătească permanent astfel de servicii. Cererea există deja, iar interesul profesioniştilor este real. Din acest motiv, dezvoltarea echipei este mai degrabă o decizie strategică decât una emoţională. Înseamnă transformarea unei iniţiative validate de comunitate într-un program sustenabil, cu impact pe termen lung.

„Pentru mine, cele două roluri nu se află în competiţie, ci se completează reciproc. Misiunea mea este să identific companii care îşi doresc să genereze impact social şi să le conectez cu proiecte relevante pentru strategia lor de CSR. Din perspectiva mea, nu sunt două cariere separate, ci două roluri care, împreună, creează un întreg.”

⇒ Empathy Network
este o organizaţie fondată în mai 2024, care dezvoltă proiecte pentru copiii cu dizabilităţi şi conectează companiile interesate de implicare socială cu iniţiative şi comunităţi care au nevoie de sprijin.

⇒  În primul an complet de activitate, organizaţia a atras fonduri de aproximativ 100.000 de euro, fără să aibă niciun angajat.

⇒  Proiectele sunt dezvoltate prin implicarea directă a Alexandrei Cristea, cu sprijinul voluntarilor şi, punctual, al unor colaboratori.

⇒  Pentru următorii trei ani, obiectivul este formarea unei echipe de cel puţin doi angajaţi şi construirea unei structuri care să nu mai depindă exclusiv de fondatoare sau de activitatea de fundraising.

Două businessuri, o singură agendă şi o misiune care abia începe

Irina Melecciu-Viţelaru

Consultant de comunicare şi trainer de educaţie media

Dublu rol antreprenorial: consultant independent în comunicare şi fondatoare Media2edu

Uneori, rolul de angajat este înlocuit de cel de dublu antreprenor, aşa cum se întâmplă în cazul Irinei Melecciu-Viţelaru. Primul său rol este cel de strateg de comunicare specializat în B2B, activitate pe care o desfăşoară de aproximativ 25 de ani, mai întâi ca angajată, iar ulterior în calitate de consultant independent. Cel de-al doilea este mult mai nou: trainer de educaţie media şi gândire autonomă pentru copii, adolescenţi şi părinţi, prin proiectul Media2edu. Ideea Media2edu a apărut iniţial ca o misiune personală, după ce a observat cât de expuşi sunt copiii şi tinerii unui mediu digital dominat de informaţii false şi de tehnici de manipulare tot mai sofisticate. După aproximativ doi ani în care s-a gândit la acest proiect, în urmă cu şase luni a decis să îl pună în practică şi să creeze programe de educaţie media şi gândire autonomă, cu teme legate de peisajul mediatic, informare, social media şi inteligenţă artificială. Pentru acest al doilea rol antreprenorial şi-a dorit să găsească un numitor comun între pregătirea sa academică în educaţie şi experienţa acumulată în business, mai întâi ca editor de ştiri, apoi ca strateg de comunicare. „Mi-am dorit să canalizez toate aceste experienţe către un proiect care să aibă sens, scop şi claritate pentru generaţiile viitoare, a căror educaţie integrată ar trebui să includă şi cultivarea acestor abilităţi.” Momentul decisiv a venit de la o mână de copii din clasele primare. Fiul său a iniţiat proiectul ziarului şcolii şi a cooptat alţi nouă-zece colegi, care au lucrat în timpul liber, săptămână de săptămână, timp de şase luni, pentru a scoate ziarul la timp. Entuziasmul, consecvenţa şi responsabilitatea lor au convins-o să investească timp şi energie în Media2edu. „Încrederea primelor instituţii cu care am colaborat şi implicarea celor mici au fost şi rămân catalizatorii acestui demers. Ele mă motivează să continui inclusiv atunci când apare incertitudinea câte unui «şi ce o să fie dacă...? ».”

Cum arată agenda unei zile obişnuite atunci când împarţi timpul între două roluri antreprenoriale?

Cred că termenul cel mai potrivit ar fi „adaptativ”. Încerc să fac o planificare în fiecare săptămână, pe patru direcţii majore: lucrurile de rezolvat, întâlnirile sau evenimentele, pregătirea materialelor şi a temelor şi atelierele săptămânale propriu-zise. În acelaşi timp, încerc să las spaţiu pentru eventualele schimbări de program. Cred că muncesc, în medie, aproximativ opt-nouă ore pe zi, dar echilibrul rămâne destul de fragil. Mi-am asumat însă trei lucruri mai puţin confortabile, alegeri conştiente care mă ajută să continui sau, uneori, să accept anumite frustrări: că nu voi reuşi să găsesc mereu acest echilibru, că graniţele dintre viaţa profesională şi cea personală sunt uneori difuze – scriu acest material de pe marginea terenului de fotbal pe care se antrenea­ză fiul meu – şi că am ales să renunţ pentru o perioadă la un hobby ca să pot dezvolta şi acest proiect.

Cum se împart astăzi veniturile între cele două activităţi şi cât de importantă este stabilitatea financiară oferită de businessul
de consultanţă?

Dacă rolul de consultant de comunicare îmi aduce satisfacţii profesionale şi materiale, cel de trainer de educaţie media este mai degrabă împlinitor la nivel personal, pentru că ştiu că pot contribui, oricât de puţin, la păstrarea unor minţi deschise, atât în cazul celor mici, cât şi al celor mai mari. Sigur că veniturile sunt foarte importante, iar modelul de business pe care l-am ales în calitate de strateg de comunicare îmi permite să lucrez în paralel şi la proiectul dedicat tinerilor. Sper să vedem în viitor cât mai multe astfel de demersuri, care cred că devin cruciale pentru societatea noastră, mai ales în contextul în care datele din ultimii ani privind analfabetismul funcţional din România nu sunt deloc încurajatoare.

Care este cel mai dificil lucru atunci când dezvolţi simultan două businessuri şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această dublă viaţă profesională?

Nu îmi mai permit să nu planific foarte bine şi nici să renunţ la o autodisciplină riguroasă, atât în privinţa timpului, cât şi a finanţelor. Nu este tocmai uşor după mulţi ani petrecuţi în corporaţii, cu un program bine definit. Concret, mă ajută să notez totul, să stabilesc săptămânal atât programul întâlnirilor, cât şi pe cel al familiei, mai detaliat decât o făceam înainte, şi să organizez activităţile cât mai exact, împărţindu-le pe categorii. Este un proces continuu de tipul „plan – fail – adapt – repeat”, până găseşti rutina care ţi se potriveşte, înţelegând că trebuie să laşi spaţiu şi pentru disconfortul provocat de abaterile inevitabile de la această rutină. Probabil că cel mai greu a fost să reînvăţ să stabilesc limite sănătoase şi să renunţ la abordările heirupiste de tipul „I can do it all”. Evident că nu ar fi imposibil, doar că nu mai cred în acel distructiv „şi când nu mai poţi, mai poţi puţin”, cu care generaţii întregi au fost obişnuite. După ce ai experimentat burnoutul corporatist, ştii că eficienţa poate arăta şi altfel, iar echilibrul nu mai este o monedă de schimb. În plus, ca strateg de comunicare, am adoptat un model de business în care lucrez îndeaproape cu un număr restrâns de clienţi. Discutăm deschis, încă de la început, despre volumul de muncă şi despre modul în care ne calibrăm aşteptările. Este o formulă avantajoasă pentru ambele părţi: ei beneficiază de know-how, de o abordare foarte personalizată, de folosirea echilibrată şi ţintită a instrumentelor AI şi de multă documentare, deci şi de o înţelegere aprofundată a businessului, iar eu câştig timpul necesar pentru a mă ocupa şi de Media2edu, prin atelierele de educaţie media şi gândire autonomă.

Simţi că primul business împiedică dezvoltarea Media2edu sau, dimpotrivă, că cele două activităţi se completează?

Nicidecum. Cred că sunt două domenii conexe. Tot ceea ce am învăţat şi am aplicat de-a lungul timpului lucrând pentru multinaţionale, cu clienţi, jurnalişti şi agenţii, a contribuit la formarea unei perspective de ansamblu asupra noţiunilor de educaţie media. Această experienţă mă ajută să adaptez temele, limbajul şi modul de livrare în forme creative, potrivite pentru copii şi adolescenţi. Dacă am petrecut aproximativ 20 de ani lucrând în strategie de comunicare şi media cu adulţii, în lucrul cu copiii mă adaptez, mă întorc la formarea mea de bază, cea de pedagog, adaug o componentă ludică sau umor şi, la fel ca în cazul clienţilor, multă ascultare. Încerc să mă gândesc mereu cum mi-ar fi plăcut mie să primesc astfel de informaţii.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Media2edu să devină principala ta activitate antreprenorială?

Ar trebui să găsesc, în mediul de business sau în cel instituţional, partenerii potriviţi, care să vadă beneficiile şi potenţialul pe termen lung ale acestui proiect şi alături de care să putem genera un impact real în educaţie. Mi-aş dori să contribuim la reducerea analfabetismului funcţional în rândul elevilor, dar şi la formarea unei mase critice de tineri mai greu de manipulat. Să atragem cât mai multe şcoli în aceste programe şi să ne folosim experienţa, know-how-ul şi resursele pentru a crea comunităţi preocupate de dezvoltarea unor asemenea competenţe. Acestea îi pot ajuta pe tineri să înţeleagă, să funcţioneze şi să se adapteze într-o lume dominată de algoritmi şi inteligenţă artificială.

Cum măsori succesul unui business educaţional şi unde vrei să ajungă Media2edu în următorii ani?

Cred că, atunci când începi un business educaţional, primul gând nu este legat de profitabilitate, ci de găsirea unui echilibru între obiectivele financiare şi misiunea principală: aceea de a aduce valoare reală şi relevanţă în educaţie şi, indirect, în societate. Dacă porneşti la drum cu acest gând şi reuşeşti să îţi dimensionezi realist aşteptările pentru o perioadă, în timp vor veni şi recompensele materiale. La început însă, balanţa ar trebui să se încline mai mult către ceea ce poţi aduce nou sau complementar educaţiei formale şi către modul în care poţi contribui la formarea unui viitor adult, profesionist sau antreprenor responsabil, cu spirit critic şi repere morale clare, mai puţin vulnerabil la manipulare. În acest moment, Media2edu se află încă în etapa unei misiuni personale care îmi aduce mult sens, dar şi entuziasm pentru următorii ani. Un business educaţional are mai degrabă planuri de dezvoltare şi de scalare, construite pe baza unei strategii şi a unor obiective bine definite. Are anvergură socială, nu neapărat un plan de exit.

„După ce ai experimentat burnoutul corporatist, ştii că eficienţa poate arăta şi altfel, iar echilibrul nu mai este o monedă de schimb.”

⇒ Irina Melecciu-Viţelaru are două roluri antreprenoriale: strateg de comunicare specializat în B2B şi trainer de educaţie media şi gândire autonomă pentru copii, adolescenţi şi părinţi.

⇒ Activează de aproximativ 25 de ani în comunicare, mai întâi ca angajată, iar ulterior în calitate de consultant independent. A construit un model de business bazat pe colaborarea apropiată cu un număr restrâns de clienţi.

⇒ Media2edu a fost lansat în urmă cu aproximativ şase luni, după aproape doi ani în care a analizat ideea dezvoltării unor programe despre informare, social media, inteligenţă artificială şi mecanismele manipulării.

⇒ Pentru dezvoltarea Media2edu, îşi propune să atragă parteneri din mediul de business şi instituţional, să includă cât mai multe şcoli în programe şi să contribuie la formarea unor generaţii mai puţin vulnerabile la manipulare.

Autonomie, fără renunţarea prematură la stabilitate

Fondatoare a unui business de consultanţă, comunicare, dezvoltare de comunităţi, training şi facilitareAngajată full-time în domeniul comunicării

În cazul acestei antreprenoare  care a ales să îşi păstreze anonimatul, businessul nu a pornit din dorinţa de a evada din rolul de angajat, ci dintr-o combinaţie între oportunităţile profesionale apărute şi nevoia de a avea mai mult control asupra propriului parcurs. Pentru a putea accepta anumite colaborări, avea nevoie de o formă juridică proprie. Decizia iniţială a fost una pragmatică, dar, odată cu primele proiecte, a început să vadă şi potenţia­lul de dezvoltare al acestei direcţii. „Nu am vrut ca parcursul meu profesio­nal să fie definit de un singur rol sau de un singur cadru de lucru. Piaţa muncii se schimbă, iar carierele devin tot mai puţin liniare.” Modelul în care se regăseşte este cel al unei „portfolio career”, o carieră construită din mai multe roluri, proiecte şi forme de activitate, toate susţinute de acelaşi portofoliu de competenţe. În cazul său, cele două direcţii nu sunt cariere complet separate, ci componente ale aceluiaşi parcurs. Jobul îi oferă stabilitate, continuitate şi un anumit tip de responsabilitate, în timp ce antreprenoriatul îi aduce autonomie, acces la contexte diferite şi posibilitatea de a-şi testa competenţele într-un alt cadru. Este şi o modalitate de a-şi diversifica sursele de venit şi de a verifica, în condiţii reale, cât de sustenabil poate deveni un business construit în jurul experienţei sale. „Nu am privit antreprenoriatul ca pe o alternativă la job sau ca pe o cale de ieşire din el, ci ca pe o extensie a parcursului meu profesional şi ca pe o modalitate de a construi, în timp, mai multă autonomie.” Momentul în care şi-a dat seama că nu mai avea doar câteva proiecte secundare a venit odată cu apariţia tuturor elementelor unui business: clienţi, proiecte, venituri, costuri şi responsabilităţi administrative şi fiscale. A început să privească nu doar banii încasaţi, ci între­gul mecanism din spatele acestora – de la obligaţiile fiscale şi costuri până la planificare şi sustenabilitate. „Atunci am realizat că nu mai era vorba despre câteva proiecte realizate ocazional, ci despre o activitate economică pe care trebuia să o tratez cu aceeaşi rigoare cu care tratezi orice business. Din acel punct, întrebarea s-a schimbat din «Poate deveni un business?» în «Cum îl construiesc astfel încât să fie sănătos şi sustenabil?».”

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor şi câte ore ajungeţi, în realitate, să munciţi într-o zi?

Separarea celor două roluri este foarte importantă pentru mine. În timpul programului de lucru sunt dedicată integral rolului meu full-time şi responsabilităţilor aferente, iar activitatea antreprenorială este gestionată exclusiv în afara programului şi a obligaţiilor faţă de angajator. După încheierea zilei de lucru începe, practic, a doua etapă a zilei, dedicată proiectelor, clienţilor, administrării şi dezvoltării businessului, dar şi propriei dezvoltări profesionale. În perioadele mai aglomerate ajung să lucrez aproximativ 12-14 ore pe zi, inclusiv în unele weekenduri. Este un ritm intens şi sunt conştientă că nu poate reprezenta un model permanent. Experienţa aceasta m-a învăţat, poate mai mult decât orice altceva, să îmi prioritizez foarte atent timpul şi energia. Cred că, atunci când ai mai multe roluri profesionale, nu este suficient să înveţi să faci mai multe lucruri, ci trebuie să înveţi să alegi ce merită făcut. Într-o piaţă a muncii în care schimbarea este tot mai rapidă, capacitatea de a învăţa continuu şi de a te adapta devine, în sine, o competenţă profesională. Una dintre priorităţile mele pentru următoarea etapă este să construiesc un business mai eficient, care să nu depindă exclusiv de numărul de ore pe care le pot lucra eu.

Câţi bani îţi aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa ta financiară?

În prezent, veniturile generate de business sunt apropiate de nivelul veniturilor salariale. Pentru un business relativ tânăr, este un rezultat care mă bucură şi care îmi confirmă că exis­tă o bază reală pe care pot construi. În acelaşi timp, am învăţat destul de repede că veniturile unui business nu trebuie confundate cu venitul personal. În spatele cifrei de afaceri există costuri, obligaţii fiscale, perioade cu încasări diferite şi multă responsa­bilitate administrativă. Salariul rămâne important prin stabilitatea şi predictibilitatea financiară pe care mi le oferă. Îmi permite să construiesc businessul pe termen lung şi să iau decizii fără presiunea de a transforma fiecare oportunitate într-o sursă imediată de venit. Cred că acesta este unul dintre avantajele antreprenoriatului part-time: faptul că ai o bază stabilă îţi permite să fii mai curajos şi mai selectiv în ceea ce construieşti independent. Mai mult decât atât, îmi place foarte mult ceea ce fac în rolul meu full-time şi continui să mă dezvolt profesional acolo. Nu privesc salariul doar ca pe o plasă de siguranţă, ci ca pe remuneraţia pentru o activitate profesională în care cred şi pe care vreau să o fac bine.

Care este cel mai dificil lucru atunci eşti în acelaşi timp angajată şi antreprenoare şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această dublă viaţă profesională?

Cea mai dificilă resursă de gestionat este timpul, dar mai ales energia. Când ai mai multe roluri profesionale pe care le tratezi cu aceeaşi seriozitate, inevi­tabil apar compromisuri în celelalte zone ale vieţii. Preţul înseamnă, în primul rând, mai puţin timp pentru odihnă, pentru oamenii dragi şi pentru lucrurile pe care le faci pur şi simplu pentru tine. Este un compromis pe care mi l-am asumat în această etapă, dar nu cred că ar trebui să devină o normalitate pe termen lung. Experienţa m-a făcut să înţeleg că performanţa nu poate fi construită la nesfârşit doar prin adăugarea unor noi ore de muncă. Următorul nivel este să construiesc mai inteligent: să aleg mai bine proiectele, să îmi eficientizez procesele şi să creez, treptat, un business care poate creşte fără ca fiecare pas înainte să însemne automat mai multe ore de lucru. Cred că aceasta este şi una dintre lecţiile importante ale unei cariere de tip portofoliu. Scopul nu ar trebui să fie să adaugi permanent activităţi, ci să construieşti un parcurs profesional care, în timp, îţi oferă mai multe opţiuni şi mai mult control asupra modului în care lucrezi.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Au existat, în aceşti aproape doi ani, momente în care am făcut un pas în spate şi am analizat direcţia în care vreau să îmi construiesc parcursul profesional. Până acum, însă, simt că cele două roluri se completează mai degrabă decât se încurcă. Fiecare îmi oferă un tip diferit de experienţă, responsabilitate şi perspectivă profesională. Acest lucru este cu atât mai relevant într-un domeniu precum comunicarea, în care instrumentele, canalele, comportamentele publi­cului şi aşteptările organizaţiilor se schimbă foarte repede. Astăzi nu mai este suficient să fii foarte bun la ceea ce făceai în urmă cu câţiva ani. Trebuie să poţi învăţa, testa şi adapta constant. Stabilitatea oferită de job îmi permite să iau decizii antreprenoriale calculate, fără presiunea de a accepta orice oportunitate doar pentru a genera venit. Pot să fiu mai atentă la proiectele pe care le aleg, să investesc în dezvoltare şi să construiesc pe termen lung.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret – de venituri, profit sau dimensiune a businessului – la care ai renunţa la job?

În momentul de faţă nu plănuiesc să fac această trecere, cel puţin nu în următorul an. Nu cred că există un singur prag financiar care să determine o astfel de decizie. Pentru mine ar conta mai mult predictibilitatea veniturilor, existenţa unor proiecte recurente şi sustenabile, un portofoliu solid de clienţi şi capacitatea businessului de a creşte fără să depindă exclusiv de timpul meu. Cred că vom vedea tot mai multe cariere de tip portofoliu, în care oamenii nu vor depinde neapărat de un singur rol sau de o singură sursă de venit. Nu cred însă că acest lucru înseamnă dispariţia jobului clasic. Dimpotrivă, într-un mediu profesional şi economic mai dinamic, stabilitatea şi predictibilitatea rămân foarte valoroase. Pentru mine, antreprenoriatul part-time este o modalitate de a construi gradual autonomie, fără să renunţ prematur la stabilitate. Aş lua în calcul trecerea la antreprenoriat full-time atunci când businessul ar fi suficient de matur, predictibil şi sănătos financiar încât să îmi ofere nu doar un venit comparabil cu cel salarial, ci şi un model de lucru sustenabil pe termen lung. Nu mi-aş dori ca trecerea la full-time să însemne pur şi simplu că muncesc şi mai multe ore, ci că am construit suficient de bine încât să am mai multă autonomie asupra timpului şi direcţiei mele profesionale.

„Nu privesc antreprenoriatul ca pe o alternativă la job, ci ca pe o modalitate de a construi, în timp, mai multă autonomie.”

⇒ Businessul oferă servicii de consultanţă şi dezvoltă proiecte în zona comunicării, a construirii de comunităţi, a trainingului şi facilitării.

⇒ A fost lansat în primul trimestru din 2025, iar după primul an de activitate a depăşit o cifră de afaceri de 12.000 de euro.

⇒ În prezent, funcţionează ca un business de tip soloprenor, fără angajaţi permanenţi. Fondatoarea colaborează punctual cu alţi profesionişti, în funcţie de cerinţele proiectelor.

⇒ Pentru următorii doi-trei ani, obiectivul este trecerea de la un business dependent în principal de timpul şi expertiza fondatoarei la unul care poate genera valoare prin intermediul unei echipe şi care poate deveni, în acelaşi timp, un spaţiu de formare pentru profesioniştii aflaţi la început de drum.

Un job, două businessuri şi trei roluri care încap în aceeaşi zi

Mădălina Ciobanu

Cofondatoare, Panda Squad şi Mimosas Bistro

Angajată: Bucharest Running Club

Pentru Mădălina Ciobanu, drumul către antreprenoriat a pornit chiar din interiorul jobului său de Project Manager în cadrul Bucharest Running Club, organizatorul Semimaratonului şi Maratonului Bucureşti. Lucrând îndeaproape cu numeroase branduri, a observat lipsa expertizei în marketing sportiv, dar şi nevoia de concepte creative, strategie şi implementare pentru activările desfăşurate în cadrul evenimentelor de profil. Astfel, împreună cu partenerul său, Bogdan, a decis să creeze agenţia Panda Squad. Nu s-a gândit însă să renunţe la rolul din cadrul Bucharest Running Club. Chiar dacă agenţia s-a dezvoltat ra­pid, sigur şi sănătos, evenimentele de alergare au rămas foarte apropiate de sufletul său. A crescut alături de ele, iar experienţa acumulată i-a oferit o direcţie profesională care depăşeşte, spune ea, limitele unui simplu job. Cel de-al doilea business, Mimosas Bistro, a avut un punct de pornire diferit: o nevoie personală. Din cauza intoleranţei la gluten, Mădălinei Ciobanu îi era dificil să găsească produse şi preparate care să răspundă restricţiilor sale alimentare, dar care să fie, în acelaşi timp, gustoase şi realizate din ingrediente de calitate. Alături de partenerii săi, a transformat această nevoie într-o oportunitate şi a creat un restaurant construit în jurul atenţiei acordate ingredientelor, al reţetelor echilibrate şi al ideii că mâncarea sănătoasă sau adaptată unor restricţii alimentare poate fi gustoasă şi accesibilă. „Antreprenoriatul este prezentat adesea ca o decizie radicală, periculoasă şi instabilă. Şi, cu siguranţă, poate fi. Eu am încercat însă să îmbin ceea ce ştiu să fac cel mai bine cu nevoile pe care le-am identificat. Am mers întotdeauna către o zonă de nişă. Nu am pretins că ştiu să fac orice, dar ceea ce fac, fac foarte bine.” Momentul în care a realizat că Panda Squad devenise un business în sine a venit odată cu clienţii care reveneau, recomandările şi o cerere care nu mai trebuia generată de fiecare dată de echipă. Pe măsură ce agenţia a crescut, au apărut investiţiile, costurile care trebuiau gestionate şi o responsabilitate tot mai mare faţă de clienţi şi faţă de proiectele aflate în derulare. „Am crescut încet şi sigur, într-un mod care ne-a permis să construim sănătos. Faptul că astăzi avem clienţi alături de care am dezvoltat relaţii şi parteneriate pe termen lung este, pentru mine, unul dintre cele mai clare semne că ceea ce a început ca o simplă idee s-a transformat într-un business adevărat.”

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine, de la prima oră până seara?

Fiecare zi este diferită şi cred că tocmai acest lucru îmi place cel mai mult la viaţa mea profesională. Uneori îmi beau cafeaua alături de clienţii bistroului, alteori am întâlniri la prima oră pentru evenimentele sportive sau profit de o dimineaţă începută foarte devreme pentru a rezolva urgenţele din agenţie. Nu fac o diferenţă între job şi businessuri şi cred că acesta este cel mai valoros lucru pe care l-am primit de la Valeria, preşedinta asociaţiei noastre. M-a făcut să mă simt ca parte din familia ei şi mi-a oferit toată încrederea şi libertatea. Drept urmare, rolul meu în cadrul asociaţiei este cel puţin la fel de important ca businessurile pe care le deţin. Am creat echipe în care avem încredere. Fiecare dintre noi ştie ce are de făcut, iar noi ne bazăm pe experienţa şi implicarea oamenilor pe care i-am crescut. Astfel, pot jongla între cele trei roluri pe care le am. Sigur că, de cele mai multe ori, programul meu depăşeşte cele opt ore clasice de muncă, mai ales pentru că Mimosas este deschis de curând şi are nevoie de foarte multă atenţie şi implicare. Am însă încredere că, în timp, lucrurile se vor aşeza exact aşa cum trebuie.

Care este cel mai dificil lucru atunci când eşti în acelaşi timp angajată şi antreprenoare şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această viaţă profesională cu trei roluri?

Cel mai dificil este să ştii că, indiferent cât de mult îţi place ceea ce faci, timpul şi energia ta sunt limitate. Ca angajat, ai responsabilităţile tale. Ca antreprenor, businessul nu ţine cont că ai avut o zi grea la job. Dacă apare o problemă, un client, o oportunitate sau o decizie importantă, te apuci de treabă. Cred că lipsa timpului este preţul pe care îl plătesc în această perioadă. Este însă un compromis pe care mi l-am asumat şi vreau să cred că este unul pe termen scurt. Lucrez activ şi la acest aspect.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessurile să crească sau, dimpotrivă, că experienţa acumulată te-a ajutat să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Nu am simţit niciodată că jobul reprezintă o piedică în dezvoltarea businessurilor mele. Dimpotrivă, cred că cele trei activităţi se completează foarte bine. Am fost doar angajată până în momentul în care am considerat că am acumulat experienţa necesară pentru a merge mai departe în carieră. Am analizat foarte atent nevoile pieţei, am intrat direct în zone insuficient exploatate, atât cu agenţia, cât şi cu bistroul, şi cred că am reuşit să le îmbin foarte bine. Ne-am diferenţiat prin experienţa acumulată şi prin calitatea serviciilor oferite în organizarea celor mai mari evenimente de alergare stradală din România. Companiile au început să vină către noi şi să ne solicite serviciile, iar astfel s-a născut agenţia. Ulterior, am observat nevoia tot mai vizibilă pentru un stil de viaţă sănătos. Pentru că eram deja implicaţi în zona sportului, am ales să intrăm şi în HoReCa. La momentul respectiv, nu exista un local integral fără gluten, adresat atât persoanelor cu intoleranţă, cât şi celor care îşi doresc pur şi simplu să mănânce mai sănătos. Astfel s-a născut Mimosas Bistro.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul să devină activitatea ta full-time? Există un prag la care ai renunţa la job?

Nu mi-am pus problema să renunţ la job şi nu pentru că businessurile nu mi-ar oferi un venit stabil sau satisfăcător, ci pentru că iubesc ceea ce fac. Sunt de 18 ani alături de Valeria şi de echipa pe care a creat-o. Nu mai este de foarte mult timp doar un loc de muncă. Este familie, iar evenimentele de alergare sunt copiii noştri, pe care îi vedem cum cresc şi cât de frumos se maturizează.

„Nu mi-am pus problema să renunţ la job. Nu mai este de mult doar un loc de muncă. Este familie, iar evenimentele de alergare sunt copiii noştri, pe care îi vedem cum cresc şi se maturizează.”

⇒ Mădălina Ciobanu este coproprietara a două businessuri cu profiluri diferite, construite pornind de la nevoi identificate în piaţă.

⇒ Panda Squad este o agenţie de publicitate specializată în organizarea de evenimente, marketing sportiv şi producţie publicitară. A fost lansată în 2008 şi are o echipă formată din şapte oameni.

⇒ Mimosas Bistro este un local specializat în mic dejun şi brunch fără gluten. Businessul are opt angajaţi şi a pornit de la experienţa personală a Mădălinei Ciobanu, care are intoleranţă la gluten.

⇒ În următorii trei ani, obiectivul său este consolidarea celor două businessuri, atât financiar, cât şi prin dezvoltarea echipelor, a proceselor şi a portofoliului de clienţi.