Dan Timotin: „Performanţa autentică nu înseamnă doar ce facem, ci mai ales cum facem lucrurile”
Dan Timotin, managing director al Ursus Breweries: „Berea nu este doar un produs, ci parte din cultura de socializare, un liant între oameni. Mi-a plăcut ideea de a contribui nu doar la dezvoltarea unui business, ci la o poveste mai amplă: aceea de a păstra relevanţa şi tradiţia berii, de a susţine comunităţile şi de a aduce valoare consumatorilor.” Berea nu este doar un produs, ci parte din cultura de socializare, un liant între oameni, spune Dan Timotin care a preluat de câteva luni funcţia de managing director al Ursus Breweries, liderul pieţei berii. Cu o carieră construită mai cu seamă în domeniul băuturilor răcoritoare, în roluri internaţionale din CINCI ţări - Ungaria, Polonia, Cehia, Macedonia de Nord şi Egipt – noul şef al liderului berii are obiective clare. El povesteşte care este perspectiva sa asupra asupra rolului echipelor în business, care sunt elementele esenţiale care impulsionează creşterea oamenilor dar şi care sunt atuurile companiei.
Dan Timotin povesteşte că propunerea a venit din partea Asahi într-un moment în care avea deja o carieră consolidată, cu experienţe diverse în mai multe pieţe şi culturi, şi în care nu se gândea la o schimbare de direcţie. L-a atras însă oportunitatea de a învăţa un nou sector, provocarea unui nou început şi a rezonat cu oamenii întâlniţi pe parcursul discuţiilor. Dar a fost o decizie atent cântărită, luând în calcul atât evoluţia profesională, cât şi impactul asupra familiei.
„Am analizat cu grijă implicaţiile personale, ceea ce a înclinat balanţa în favoarea deciziei de a mă alătura Ursus.
” În plus, faptul că avusese anterior contact cu această industrie, în perioada petrecută la conducerea unui joint-venture între Coca-Cola HBC şi un producător de bere, în Macedonia de Nord, a făcut ca pasul către Ursus să pară o continuare firească a propriei sale poveşti profesionale. Iar experienţa din cadrul PwC, unde a fost implicat în auditul achiziţiei SAB Miller şi în auditarea stocurilor Timişoreana, a adăugat o notă de familiaritate şi emoţie momentului în care a decis să se alăture companiei.
„Totodată, berea nu este doar un produs, ci parte din cultura de socializare, un liant între oameni. Mi-a plăcut ideea de a contribui nu doar la dezvoltarea unui business, ci la o poveste mai amplă: aceea de a păstra relevanţa şi tradiţia berii, de a susţine comunităţile şi de a aduce valoare consumatorilor”, adaugă executivul.
Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












