Dan Sandu: Guvernatorul Isărescu este ca un jucător de şah, ştie ce se întâmplă pe tabla lui de şah şi anticipează ce se va întâmpla cu cinci, şase mutări înainte

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 01 aprilie 2021 143 afişări

Dan Sandu, 52 de ani, acum CEO la Intesa SanPaolo, filiala din România a gigantului italian Intesa, este unul dintre cei mai experimentaţi bancheri români şi prin prisma fap­tu­lui că a fost conducător în nu mai pu­ţin de 5 bănci: Citibank, Millen­nium Bank, MKB Bank, Volskbank şi Intesa.

Dan Sandu: Guvernatorul Isărescu este ca un jucător de şah, ştie ce se întâmplă pe tabla lui de şah şi anticipează ce se va întâmpla cu cinci, şase mutări înainte

♦ Cei cinci ani pe care i-am petrecut la BNR la începutul anilor ‘90 au fost extraordinari. Trebuia să învăţăm tot timpul ca să ştim ce să facem a doua zi ♦ Am participat la formarea pieţei valutare şi monetare ♦ Am fost trimişi la cursuri de pregătire la Banca Belgiei, Banca Angliei, Banca Franţei, la Fed New York ♦ Ce învăţam acolo trebuia să ne ajute la ce făceam în Banca Naţională.

Dan Sandu, 52 de ani, acum CEO la Intesa SanPaolo, filiala din România a gigantului italian Intesa, este unul dintre cei mai experimentaţi bancheri români şi prin prisma fap­tu­lui că a fost conducător în nu mai pu­ţin de 5 bănci: Citibank, Millen­nium Bank, MKB Bank, Volskbank şi Intesa.

Poate nu ar fi ajuns aici dacă în toamna lui 1990, printr-o întâmplare, nu ar fi fost remarcat de către Mugur Isărescu, proaspăt numit guvernator al BNR, pentru că ştia limba engleză, iar acea întâlnire i-a deschis o carieră bancară de trei decenii.

„Eu eram student la ASE, în anul IV la Facultatea de Finanţe-Contabilitate. În 1989 am început primul semestru învăţând despre economia planificată, socialistă, iar din semestrul 2, după căderea comunismului, am început să învăţăm despre economia capitalistă şi despre burse. Eu eram în cercul de studenţi al unui profesor – Dumitru Popescu – (n.r. fost ministru şi apoi mulţi ani membru în board-ul BRD) şi mergeam cu el la IRLI – Institutul Român pentru Libera Iniţiativă, unde era Daniel Dăianu şi alţi economişti mai tineri care apăruseră după 1990. Eram şi eu pe acolo şi nu mai ştiu cum am interacţionat cu guvernatorul Mugur Isărescu care dintr-o dată m-a întrebat ce fac eu toată ziua acolo şi dacă nu vreau să vin să lucrez cu el la BNR. Aşa că pe 1 octombrie 1990, la 21 de ani, am fost la BNR şi, pentru că ştiam engleza, am fost trimis să am grijă de delegaţiile străine care veneau la Banca Nationala,  de la FMI, Banca Mondială sau Trezoreria SUA pentru că era nevoie de cineva să-i însoţească peste tot, la discuţii şi să le traducă. Aşa am început să fiu expus la multe discuţii şi întâlniri.”

Când a venit primul reprezentant al FMI în România, un francez dar cu origini poloneze, guvernatorul i-a dat un birou în BNR şi i-a spus să aibă grijă de el. „Am început să învăţ despre PIB, inflaţie, curs valutar, buget, titluri de stat, politică monetară şi valutară.”

În decembrie 1990, guvernatorul l-a adus pe George Mucibabici să formeze departamentul de piaţă valutară şi monetară,  aşa am intrat acolo mai mulţi tineri – Victor Andrei, Siminel Andrei, Mircea Ilie şi mulţi alţii.

Ulterior acel departament s-a împărţit în trei, iar Dan Sandu a mers la operaţiunile de piaţă, care trebuia să implementeze politicile monetare şi valutare.

Dar nimeni nu ştia ce înseamnă asta pentru că înainte de 1989 BNR fusese doar o bancă de emisiune monetară a Ministerului de Finanţe şi de acordarea unor împrumuturi întreprinderilor (de unde s-a format apoi BCR), aşa că guvernatorul ne-a trimis afară, la cursuri rapide, la Banca Belgiei, la Banca Angliei, la Banca Franţei, la Fed New York ca să învăţăm ce trebuia să facem şi cum, spune Dan Sandu.

Ţin minte într-un an trebuia să vindem 4 mld. yeni şi ne-a luat 4 ore să facem tranzacţia plimbându-ne între subsol, unde era SWIFT-ul, şi etajul nostru, unde erau operaţiunile de piaţă.

Din mers am scris regulamentele de piaţă valutară, monetară şi operaţiunile cu titluri de stat, inclusiv regulamentele despre valorile mobiliare, adică acţiuni (puţină lume îşi mai aminteşte că Bursa a fost începută de BNR printr-un program de cooperare cu Bursa din Toronto, iar primul sediu al Bursei a fost mulţi ani la parterul BNR).

Când am dat drumul la piaţa valutară, erau 5 bănci primare, 4 de stat şi 1 privată, Banca Ţiriac, iar tranzacţiile le făceam prin telefon, pe hârtie, nu ca acum, când totul se face instantaneu pe un ecran.

Aşa s-a creat la BNR un departament puternic de operaţiuni de piaţă cu Magda Manea, Adrian Radu, Adrian Grigoriu, cu Simona Şerbănescu, care a fost şi este stăpâna back office-ului din BNR, cea mai disciplinată persoană de operaţiuni pe care am cunoscut-o vreodată, spune Dan Sandu.

Acolo era şi un domn – Gheorghe Diamandopol - care lucra în BNR din 1944 – şi ca o menţiune, după tatăl lui este o stradă din Bucureşti. Când era gata cursul valutar, el era responsabil să-l distri­buie la toată lumea. Gândeşte-te că avea în arhiva lui  cursuri valutare din 1923 – 1924, când leul era licitat la Bursa din Zürich.

Cum era când creştea cursul valutar sau când creştea inflaţia? Noi eram nişte copii, aveam 21-22 de ani, nu ştiam mare lucru, noi doar executam, ceilalţi erau în faţă, conducerea băncii.

La începutul anilor ‘90 inflaţia în România oscila între 100-300% pe an, iar cursul valutar leu-dolar creştea şi cu 10% de la o zi la alta. Acum cursul leu/euro creşte cu nici 2% într-un an, inflaţia este între 2-3%, iar dobânda la BNR este de 1,25% faţă de 60-80% în acei ani.

Dan Sandu îşi aminteşte că prima vânzare de titluri de stat s-a făcut în sala de consiliu a BNR, unde au venit băncile şi Florin Georgescu, care atunci era ministrul finanţelor. Fiecare bancă spunea câte titluri de stat voia să cumpere, iar Florin Georgescu le spunea cât să cumpere pentru că bugetul de stat avea nevoie de bani.

Acei ani au fost extraordinari, pentru că trebuia să învăţăm rapid cum să facem lucrurile, adică ce învăţam noaptea trebuia să punem în practică a doua zi, menţionează Dan Sandu. Iar faptul că guvernatorul ne trimitea la cursuri în afară ne-a ajutat enorm, pentru că acolo la Banca Belgiei sau Banca Angliei chiar învăţai, aveau grijă de tine. Când te întorceai de la un curs te simţeai obligat să spui ce ai învăţat acolo ca şi alţii să ştie.

Cariera lui în banca centrala s-a oprit în 1995, când, la 26 de ani, a fost recrutat de gigantul american Citibank, una dintre cele mai mari bănci din lume, care voia să îşi deschidă operaţiuni în România, imediat după bancile olandeze ING şi ABN Amro.

„Într-o zi m-a chemat Vlad Soare (viceguvernator al BNR) şi mi-a spus că David Garner, de la Citibank, pe care îl cunoscusem la începutul anului 1995 când am lucrat împreună la un împrumut acordat BNR, vrea să mă invite la cină şi să îmi propună să mă duc la ei. Şi eu l-am întrebat pe Vlad Soare ce să fac. Cum ce să faci, să te duci, este Citi, este una dintre cele mai mari bănci din lume. Ce poţi să înveţi acolo nu vei învăţa nicăieri în altă parte. Guvernatorul a aflat ulterior de acest lucru.”

Aşa că în toamna anului 1995 Dan Sandu a inceput să lucreze alături de David Garner la deschiderea operaţiunilor Citibank în România. La început am făcut de toate pentru că David mi-a spus că doar în final, după ce va veni echipa completă, îmi voi alege ce poziţie vreau.

Cât a fost primul salariu la Citibank?

Când am acceptat să vin la Citi nu ştiam cât va fi salariul, dar când am primit primul plic şi am numărat banii pot să spun că l-am dat înapoi. Aşa că în final am primit 1.200 de dolari, care era cu mult peste ceea ce aveam la BNR (la vremea respectivă salariul mediu pe economie era de 150 de do­lari pe lună, iar un apartament cu 2 ca­mere se vindea cu 5.000 de dolari).

Prima poziţie la Citibank a fost de chief dealer, iar lângă mine a venit şi Victor Andrei de la BNR.

„Acum eram de partea cealaltă a baricadei, dar ştiam cum gândeşte BNR.”

Pentru Dan Sandu au urmat 11 ani petrecuţi la banca americană, din 1998 a devenit si vicepreşedinte, iar la începutul anilor 2000 a lucrat un an în Polonia, unde Citi avea una dintre cele mai mari bănci de acolo. „Am vrut să văd cum se face o fuziune bancară“.

Citibank avea şi are o şcoală fabuloasă de banking, atunci avea un centru de pregătire în Turcia, unde erai trecut prin toate departamentele unei bănci, unde aveai teste cu exemple din viaţa reală. Acolo am învăţat bankingul adevărat, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei care au lucrat la început pentru ING şi ABN Amro. Am fost pregătiţi foarte bine, mentioneaza el.

Cum a fost la începutul lui 1997, când toţi bancherii îşi amintesc de creşterea spectaculoasă a cursului leu-dolar, care, într-o perioadă de câteva şedinţe a crescut de la 5.000 de lei la 12.000 de lei pentru 1 dolar, pentru ca apoi să revină la 7.000-8.000 de lei pentru un dolar, când toată lumea a crezut că România va face o implozie financiară şi apoi economică?

Într-adevăr a fost o volatilitate mare, am văzut ce s-a întâmplat şi cu dobânzile la lei pe termen scurt, unde overnightul ajunsese şi la 1000%, a fost o nebunie totală. Dar BNR trebuia să dea drumul la curs, la piaţa valutară, ştiau ce fac şi nu am avut deloc senzaţia că scapă lucrurile de sub control, aşa cum a crezut multă lume. Au fost pregătiţi, spune el.

Cum a fost în 1998, când România a fost la un pas să intre în încetare de plăţi, când FMI şi analiştii externi ne puseseră pe o listă neagră şi nimeni nu mai voia să ne împrumute?

Eu nu credeam aceste lucruri, dar cei de la Bucureşti mi-au interzis să mai cumpăr titluri de stat româneşti pentru că ei se uitau la ce zice FMI-ul. Dar la Londra am avut un dealer turc care m-a întrebat ce să facă, să vândă sau nu titlurile româneşti pe care le avea în portofoliu. I-am spus să nu vândă, ci să mai cumpere pentru că eu nu puteam să cumpăr de la Bucureşti. Şi a cumpărat. Aşa că peste ceva timp m-am trezit cu o cutie de şampanie trimisă de la Londra pentru că atunci au câştigat mult cu titlurile româneşti. Eu ştiam ce e la BNR şi ştiam că vor face tot posibilul ca România să nu intre în încetare de plăţi. Aşa că nu am crezut nici un moment că vom ajunge acolo, spune Dan Sandu.

După un an petrecut în Polonia, la banca pe care o deţinea Citi acolo, Dan Sandu a încercat să-i convingă pe americani să deschidă operaţiuni de consumer banking, având în vedere că piaţa din România începea să mişte, se dezvolta piaţa de carduri - de debit şi de credit, şi de împrumuturi pentru persoane fizice.

Pentru a-l convinge pe Frits Seegers, care era şeful global de retail, m-am dus la Varşovia, unde am avut câteva minute să vorbesc cu el şi să-i spun de piaţa din România. S-a uitat la câteva cifre şi mi-a spus că va veni la Bucureşti, sâmbătă, pentru 24 de ore, să vadă cum este aici, să vadă ce fac românii, pe ce-şi cheltuiesc banii, să simtă pulsul pieţei.

Sâmbătă seara ne-am dus într-un club, Planters, care era în Piaţa Romană, pe Mendeleev. Noi ne-am dus la ora 23 şi nu era nimeni acolo pentru că toată lumea venea după miezul nopţii. Aşa că la ora 2 noaptea, Frits punea muzică la platanele DJ-ului şi a văzut cu ochii lui ce se întâmplă. Săptămâna următoare a trimis o echipă de patru oameni la Bucureşti pentru o analiză a proiectului şi întocmirea dosarului pe care trebuia să-l prezentăm în weekendul următor la Moscova, ca să primim aprobarea.

În 2006, perioada Citibank s-a terminat pentru Dan Sandu pentru că a primit o ofertă de la grupul portughez Millennium ca să facă o bancă de la zero într-un timp foarte scurt.

A fost ambiţia preşedintelui Millennium, după ce portughezii pierduseră în runda finală licitaţia pentru achiziţia BCR, cea mai mare bancă din România la vremea respectivă, în faţa lui Erste.

„Nu a fost o problemă de bani pentru că bani aveam şi la Citi, era vorba de un proiect de la zero şi voiam să învăţ cum se setează o bancă. În zece luni am făcut o bancă, cu 40 de sucursale care s-au deschis în aceeaşi zi, cu 750 de oameni, o investiţie de 50-60 de milioane de euro. Ţin minte că discuţia cu preşedintele Millennium a fost că el vrea să aibă o bancă în România indiferent cât îl costa. A fost un proiect unic.”

Dan Sandu îşi aminteşte că la vremea respectivă strategia pe care o propuseseră consultanţii externi (McKinsey) ai Millennium era de a oferi dobânzi mai mari decât piaţa pentru a atrage cât mai repede clienţi, dar şi de a da credite în franci elveţieni pentru că piaţa cerea acest lucru, iar dobânzile erau mult mai mici.

„Eu m-am opus acestui lucru şi Millennium nu a dat niciun credit în franci elveţieni.”

La portughezi, Dan Sandu a stat până în 2009, când a fost solicitat de MKB (fosta Romexterra Bank) să restructureze banca, care era plină de credite în franci elveţieni, dar care se transformau în credite neperformante după venirea crizei şi să încerce apoi să găsească un cumpărător. În final a fost cumpărată de Patria Bank. „A fost un proiect nou de turnaround, care a avut o finalitate”

După MKB, în 2014, a urmat o poziţie de vicepreşedinte la Volksbank, banca austriacă, care se prăbuşea sub povara creditelor neperformante acordate în franci elveţieni. Banca Centrală Europeană impusese grupului austriac să-şi vândă toate participaţiile externe, inclusiv cea din România. Acolo a mers cu Florin Kubinschi, având un mandat de a curăţa banca şi de a o pregăti pentru vânzare.

Dacă am mai fi avut un an la dispoziţie am fi reuşit să o scoatem la capăt, dar austriecii trebuia să o vândă, spune Dan Sandu.

Aşa că, Banca Transilvania a făcut cea mai mare afacere prin achiziţia Volksbank România, câştigul obţinut fiind de peste

700 milioane de euro într-o perioadă extrem de scurtă.

După Volksbank, Dan Sandu a fost consultant în mai multe proiecte financiare, iar în 2018 a fost recrutat de grupul italian Intesa pentru a prelua conducerea operaţiunilor din România, poziţie unde se află şi astăzi.

Când ţi-ai dat seama că Banca Naţională începe să devină cu adevărat o bancă centrală?

„Acest lucru s-a întâmplat treptat. Chiar şi în 1997 când au fost acele fluctuaţii mari de curs valutar şi dobândă, cei de la BNR stăpâneau piaţa, erau foarte relaxaţi în intervenţii, şi puteau să liniştească lucrurile în două, trei ore fără să spargă o tonă de bani. Atunci mi-a fost clar că sunt în control.”

Partea de supraveghere bancară a durat ceva mai mult, având în vedere că sistemul trebuia curăţat de băncile cu probleme, ceea ce s-a întâmplat la finalul anilor ‘90 şi începutul anilor 2000.

După 2004-2005 şi supravegherea bancară a fost preluată în control ca o adevărată bancă centrală, iar acest lucru s-a văzut după criza din 2008, menţionează el.

Ce s-a întâmplat în toamna lui 2008 când BNR a intervenit brutal pentru apărarea cursului leu/euro, ceea ce a dus la explozia dobânzilor la lei?

„A fost o problemă de lichiditate pe un termen scurt, băncile nu mai lucrau între ele şi nu se putea muta lichiditatea de la cei care aveau, la băncile care aveau nevoie, dar lucrurile s-au rezolvat”.

Cum este guvernatorul Mugur Isărescu, pe care tu l-ai cunoscut la începutul anilor ‘90?

„Guvernatorul este ca un jucător de şah, ştie ce se întâmplă pe tabla lui de şah şi anticipează ce se va întâmpla cu cinci, şase mutări înainte. Dacă decidenţii politici i-au oferit mandatul de guvernator pe o perioadă atât de lungă, înseamnă că ştiau de ce o fac“.

Dan Sandu

1990-1995 BNR – chief dealer/ Direcţia Rezervelor Internaţionale

1995-2006 - Citigroup

2006-2009 - Millennium Bank România

2010-2014 Nextebank/MKB România

2014-2015 - Volksbank România

2018-prezent - Intesa Sanpaolo Bank România

Echipa de operaţiuni de piaţă din BNR la începutul anilor ‘90. Dan Sandu, ultimul din dreapta. Fotografie din arhiva personală a lui George Mucibabici, fost director în BNR via Dan Sandu

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sah,
dan sandu,
guvernator,
mugur isarescu,
mutare

ALEPH STORY: Ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim a crescut de la 7,5% în 2011 la 31,5% în 2019. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.