Dan Barna cere PNL şi UDMR să voteze eliminarea pensiilor speciale pentru primari

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 07 iunie 2021 42 afişări

Copreşedintele USR PUS Dan Barna cere partenerilor de coaliţie să voteze în Parlament eliminarea pensiilor speciale pentru primari: „Am văzut voturi cel puţin surprinzătoare. Lupta cu pensiile speciale înseamnă piesă cu piesă destructurarea acestui sistem de beneficii şi clientelisme”.

Dan Barna cere PNL şi UDMR să voteze eliminarea pensiilor speciale pentru primari

„Legea privind abrogarea pensiilor speciale ale primarilor este o iniţiativă în Parlament. Vedem voturi cel puţin surprinzătoare în comisiile parlamentare. UR PLUS rămâne consecventă, îl voi transmite şi în coaliţie - lupta cu pensiile speciale înseamnă piesă cu piesă destructurarea acestui sistem de beneficii şi clientelisme foarte adânc înşurubate şi înţepenite în legislaţia naţională. Tocmai de aceea, faptul că aceste pensii speciale nu au intrat încă în vigoare, trebuie să ne asigurăm că nici nu se va întâmpla lucrul acesta”, spune Dan Barna.

El afirmă că are „experienţa amară a legislaturii trecute, cât de greu sunt eliminate categorii de pensii speciale când devin active”.

„Solicităm colegilor de coaliţie să susţină respingerea acestei legi. (...) A fost discutat iniţial acum câteva şedinţe, declarativ partenerii de coaliţie au spus că sunt de acord, dar când acest de acord să se transforme în vot în comisie, acest lucru nu s-a întâmplat”, menţionează copreşedintele USR PLUS.

USR PLUS acuza săptămâna trecută PNL şi UDMR, alături de PSD, de ”ipocrizie neruşinată” în cazul votului pentru proiectul de desfiinţare a pensiilor speciale pentru aleşii locali, după ce , în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, proiectul a primit aviz negativ, cu 6 voturi „pentru”, din care 4 de la USR PLUS, şi 18 abţineri de la PSD, PNL şi UDMR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
barna,
pensii speciale,
primari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.