Cum reuşeşte un tânăr de 26 de ani să încaseze un salariu de director lucrând de acasă. Soluţia este la îndemâna oricui, iar lupta cu preţurile se transformă într-o glumă

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 07 iunie 2022 12913 afişări

Cum reuşeşte un tânăr de 26 de ani să încaseze un salariu de director lucrând de acasă. Soluţia este la îndemâna oricui, iar lupta cu preţurile se transformă într-o glumă

Pandemia a schimbat regulile joburilor, iar pentru unii schimbarea a fost o binecuvântare. Fayette Woods este un tânăr de 26 de ani care a reuşit prin intermediul muncii remote să încaseze aproximativ 200.000 de dolari anual sau 16.600 de dolari pe lună, scrie Business Insider.

Printre obiectivele financiare ale lui Woods se numără economisirea unei sume suficiente de bani pentru pensionare la vârsta de 60 de ani, plata facturilor şi plata colegiului pentru soţia sa, într-o perioadă în care inflaţia a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.

La toate aceste provocări, tânărul a găsit o soluţie simplă: al doilea job.

„În această situaţie nu ai cum să reuşeşti cu doar o sursă de venit”, a declarat Fayette Woods.

Principalul job al tânărului de 26 de ani este account manager, unde lucrează în regim full-time pentru o companie tehnologică. Pentru cele 40 de ore de muncă pe care el le prestează săptămânal el este recompensat cu 160.000 de dolari pe an.

Când vine vorba despre cel de al doilea job, Woods vinde mobilă pentru un retailer american şi se aşteaptă la o creştere a veniturilor sale cu cel puţin 40.000 de dolari. Mai mult tânărul susţine că munca în regim remote îl ajută în privinţa angajatorilor săi, pentru că aceştia nu ştiu unul de celălat, iar această strategie a fost posibilă doar datorită pandemiei.

Planul tânărului pare să dea roade pentru că acesta a reuşit să-şi plătească toate împrumuturile şi este pe cale să-şi deschidă propria sa afacere.

Din ce în ce mai mulţi americani sunt de părere că trebuie recurgă la aceeaşi soluţie la care Fayette Woods a apelat, pentru că din punct de vedere economic, SUA trece printr-o situaţie foarte dificilă. Pe lângă inflaţia care atinge un nivel record, alte probleme cu care se confruntă sunt creşterea preţurilor pentru locuinţe, educaţie şi stagnarea creşterilor salariale.

Pentru a rezista în faţa acestor provocări, tot mai mulţi angajaţi obişnuiţi recurg la soluţia celui de al doilea job, unii dintre ei ajungând să câştige între 200.000 şi 600.000 de dolari anual.

„Pare că e foarte mult de muncă, iar în prima lună este foarte dificil pentru că trebuie să găseşti u echilibru. Odată ce treci de această fază, totul va intra în rutina ta zilnică”, a mai spus Woods.

Strategia celor două locuri de muncă poate funcţiona doar dacă programele celor două joburi nu se suprapun şi mai ales dacă activitatea din cadrul celui de al doilea loc de muncă nu este epuizantă.

Majoritatea celor care au trecut deja la acţiune a conchis că aceasta se numără printre cele mai bune metode de a rezista în faţa problemelor finaciare şi economice cu care o lume întreagă se confruntă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.