Cum poate fi recuperat un telefon pierdut sau furat

Autor: Ioana Matei Postat la 16 ianuarie 2015 279 afişări

Deşi telefonul mobil se află mereu în apropierea utilizatorilor, o singură clipă de neatenţie este de ajuns pentru ca acesta să fie furat ori uitat într-un loc public, unde cel mai probabil nu va mai fi găsit. Există însă câteva opţiuni care pot ajuta la recuperarea acestuia, atât datorită aplicaţiilor de urmărire, cât şi pe baza informaţiilor oferite de dispozitiv.

Cum poate fi recuperat un telefon pierdut sau furat

„În cazul telefoanelor Android, cea mai simplă metodă de a vizualiza locaţia dispozitivului şi informaţiile de pe acesta este utilizarea sistemului Android Device Manager. Este necesară înregistrarea prealabilă pe site-ul dedicat, apoi din cadrul meniului oferit, dispozitivul poate fi şters sau blocat, poate fi urmărit pe hărţile Google Maps – în caz de furt – şi se poate da comanda să sune la volum maxim pentru 5 minute, pentru a putea fi localizat mai repede, în cazul în care a fost rătăcit”, a explicat Bogdan Beleiu, membru al diviziei EuroGsm specializată în rezolvarea problemelor legate de telefonia mobilă, ThePhoneGeeks.

O altă variantă ar fi utilizarea Android Lost, care se poate instala şi fără a avea acces la telefon. Aplicaţia poate fi instalată din Play Store, din contul Google cu care este sincronizat dispozitivul, după care se trimite un SMS pe telefonul în cauză, cu textul „androidlost register”. Astfel, aplicaţia se activează automat şi poate realiza fotografii cu camera telefonului şi permite citirea SMS-urilor primite, fără ca utilizatorul să ştie acest lucru.

De asemenea, istoricul Google Maps poate oferi poziţia exactă a dispozitivului, chiar dacă această funcţie este dezactivată. După accesarea sistemului Google Maps, se alege din calendar data curentă şi ultima oră la care dispozitivul a fost recunoscut, după care pe hartă vor apărea locaţiile şi chiar traseul parcurs de telefonul pierdut sau furat.

Utilizatorii iOS au la dispoziţie funcţia Lost Mode, care permite utilizatorului să blocheze dispozitivul cu o parolă, în cazul în care acesta este dispărut, pentru a proteja datele de pe telefon. O altă variantă utilă este aplicaţia Find My iPhone, care necesită o conexiune la Internet prin Wi-Fi sau date mobile.

„Există şi aplicaţii prin care utilizatorii îşi pot accesa telefonul remote, precum TeamViewer: Remote Control, Splashtop 2 Remote Desktop sau Jump Desktop, care au un sistem ce se instalează pe desktop şi telefon şi permite controlul unuia prin intermediul celuilalt. Toate cele 3 aplicaţii menţionate sunt disponibile atât pentru Android cât şi pentru iOS”, a mai precizat Bogdan Beleiu.

Este important de ştiut şi faptul că în momentul în care telefonul este închis sau nu are cartelă SIM, acesta nu va putea fi localizat, potrivit specialiştilor de la ThePhoneGeeks. Totuşi, dată fiind nevoia de a naviga pe internet, cu siguranţă telefonul va fi conectat în cele din urmă la o reţea Wi-Fi, moment în care va putea fi blocat de către sistemul activat de utilizator.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-poate-fi-recuperat-un-telefon-pierdut-sau-furat-13769313
13769313
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.