Cum arată salariile în prima lună din 2026: creştere de 3,6%, cea mai mică din ultimele 12 luni. Deşi a scăzut de la lună la lună, inflaţia a depăşit din nou creşterea salarială
Salariul mediu net pe economie a ajuns la puţin peste 5.500 de lei în prima lună din anul 2026, în creştere cu 3,6% faţă aceeaşi lună din anul 2025, după cum arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
♦ Câştigul salarial real a fost negativ în ultimele şapte luni consecutive, rata inflaţiei a depăşit creşterea salarială începând din luna ianuarie a anului trecut ♦ „Acest fenomen se va accentua, întrucât nu ştim cum va afecta noua criză din Orientul Mijlociu preţul petrolului şi, implicit, inflaţia, care va fi din nou alimentată în mod neaşteptat” ♦ Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.518 lei în prima lună din anul 2026, în creştere de la 5.328 lei în ianuarie 2025 ♦ Cele mai mari salarii sunt în industria de IT, iar cele mai mici sunt în alte activităţi de servicii ♦ Diferenţa dintre cel mai mare şi cel mai mic salariu din economia locală este de peste 9.900 de lei.
Salariul mediu net pe economie a ajuns la puţin peste 5.500 de lei în prima lună din anul 2026, în creştere cu 3,6% faţă aceeaşi lună din anul 2025, după cum arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Această creştere a salariului mediu net pe economie este cea mai mică din ultimele 12 luni. De altfel, deşi în uşoară scădere de la lună la lună, rata anuală a inflaţiei a fost de 9,62%, deci a depăşit creşterea salariilor, astfel că în ianuarie 2026 câştigul salarial real a fost negativ, de circa -6%.
„În 2026, creşterea salarială nu va atinge rata inflaţiei. Acest fenomen se va accentua, întrucât nu ştim cum va afecta noua criză din Orientul Mijlociu preţul petrolului şi, implicit, inflaţia, care va fi din nou alimentată în mod neaşteptat. Bugetele de creşteri salariale ale companiilor au fost făcute pe o estimare de creştere moderată, sub 10%, a inflaţiei în acest an”, spus pentru ZF, Raluca Pârvu, business manager al companiei de resurse umane BPI România.
De altfel, statisticile INS din ultimele 12 luni arată o deteriorare clară a puterii de cumpărare a salariilor pe parcursul anului 2025 şi la începutul lui 2026. Deşi salariul mediu net a continuat să crească în termeni nominali pe tot intervalul analizat, ritmul acestei creşteri a încetinit treptat, în timp ce inflaţia a accelerat puternic în a doua parte a anului. Ca urmare, câştigul salarial real, adică diferenţa dintre creşterea salariilor şi inflaţie, a trecut în teritoriu negativ începând cu luna iulie 2025 şi a rămas negativ timp de şapte luni consecutive.
Prima parte a anului 2025 a fost încă favorabilă pentru angajaţi. Între ianuarie şi iunie, salariile au crescut anual cu 7 - 10%, în timp ce inflaţia s-a menţinut între aproximativ 5% şi 5,7%, ceea ce a permis existenţa unor creşteri reale de venituri, chiar dacă acestea s-au diminuat treptat, de la aproape 5% la începutul anului la doar 1,3% în iunie.
Punctul de cotitură apare în iulie 2025, când inflaţia urcă brusc la 7,8%, depăşind clar ritmul de creştere al salariilor, care încetinise la 5,2%. Din acel moment, puterea de cumpărare începe să scadă. Situaţia se agravează rapid în lunile următoare, când inflaţia se apropie de 10%, în timp ce creşterile salariale coboară spre 4%. Astfel, pierderea reală de venit ajunge la peste 5% în şapte luni consecutive din a doua parte a celor 12 luni analizate.
În ceea ce priveşte cele mai mari salarii pe industrii, statisticile oficiale arată că sectorul IT revine pe prima poziţie în clasamentul celor mai bine plătite domenii din economie, cu un salariu mediu net de 12.801 lei în ianuarie 2026, în creştere cu 6,6% faţă de aceeaşi lună din 2025. Chiar dacă avansul salarial nu este cel mai mare din top, nivelul absolut al salariilor rămâne semnificativ peste celelalte sectoare.
În acelaşi timp, clasamentul arată că domeniile cu salarii mari rămân concentrate în câteva zone ale economiei: tehnologia informaţiei, industria energetică şi petrolieră, media şi servicii corporative. Industria petrolieră şi activităţile conexe - extracţia petrolului şi gazelor sau serviciile anexe extracţiei - continuă să ofere salarii foarte ridicate, peste 9.500–10.000 lei net. De regulă, această industrie concurează cu IT-ul pentru prima poziţie în clasamentul celor mai mari salarii din economie.
Un alt element vizibil este accelerarea salariilor în câteva industrii de nişă. Fabricarea produselor din tutun şi serviciile anexe extracţiei înregistrează creşteri de aproape 18%, respectiv peste 16%, având în vedere că sunt industrii în care există o presiune pe creşterea salariilor pe fondul deficitului de forţă de muncă specializată.
Cele mai mici salarii din economie rămân concentrate în zona serviciilor cu valoare adăugată redusă şi în unele activităţi din industrie uşoară. În ianuarie 2026, cel mai mic salariu mediu net se înregistrează în categoria „alte activităţi de servicii”, unde venitul mediu a coborât la 2.871 lei pe lună, în scădere faţă de nivelul din anul anterior.
Un alt element important este că o parte dintre aceste domenii nu doar că pornesc de la niveluri salariale foarte mici, dar înregistrează şi scăderi ale salariilor. De exemplu, pescuitul şi acvacultura au consemnat cea mai mare scădere anuală din top, de peste 9%, iar industria mobilei şi sectorul de reparare a calculatoarelor au avut şi ele reduceri ale salariilor.
În acelaşi timp, există câteva domenii cu salarii mici care totuşi au înregistrat creşteri în ultimul an. Sectorul hotelurilor şi restaurantelor a crescut salariile cu aproape 8%. Creşteri moderate apar şi în activităţile de investigaţii şi protecţie sau în serviciile pentru clădiri şi peisagistică.
Statisticile INS arată că domeniile din partea de jos a clasamentului se situează în continuare în jurul pragului de 3.000 - 3.500 de lei net pe lună, mult sub salariile din sectoarele cu valoare adăugată ridicată. Diferenţa dintre cel mai mare şi cel mai mic salariu din economia locală este de peste 9.900 de lei.
Există în continuare industrii cu creşteri salariale mari, precum alte activităţi profesionale şi tehnice, cu 36,8% mai mari de la an la an, de la 4.400 la puţin peste 6.000 de lei net pe an.
„În acest cod CAEN regăsim companii cu activităţi de brokeraj, ar fi greu să comparăm companii cu salariaţi puţini şi cu câştiguri speculative, cu situaţia întregii economii.
Spre comparaţie, în industria IT, în 2025, creşterile salariale medii, au fost chiar sub 10%. Cel mai probabil, vom continua să avem creşteri salariale peste medie în domeniul energiei şi în domeniul intermedierilor financiare”, explică Raluca Pârvu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
















