Dristor Kebap lansează o rundă de finanţare pe SeedBlink. Investitorii pot participa cu minimum 2.500 de euro
Compania Dristor Kebab, care operează shaormeriile cu aproape acelaşi nume – Dristor Kebap, a lansat o rundă de finanţare pe platforma SeedBlink, prin care investitorii pot participa la dezvoltarea companiei cu tichete începând de la 2.500 de euro.
Obiectivul iniţial al campaniei este atragerea a 1 milion de euro, cu posibilitatea extinderii rundei până la 2 milioane de euro. Aceasta reprezintă prima etapă a unui program de finanţare de până la 5 milioane de euro destinat susţinerii planurilor de dezvoltare ale companiei.
Oficialii companiei spun că 0,5 mil. euro au fost deja angajaţi de investitori înainte de deschiderea publică a ofertei. Primele 2 milioane de euro atrase sunt realizate la o evaluare de 10 milioane de euro, cu un discount de 33% acordat investitorilor care participă în această etapă.
„Deschiderea companiei către investitori reprezintă un pas firesc în evoluţia Dristor Kebap şi o oportunitate de a accelera planurile pe care le-am construit pentru următorii ani”, spune Fatih Pakcan, Fondator şi Preşedinte Executiv al Grupului Dristor Kebap.
Dristor Kebap operează în prezent 12 restaurante aflate integral în proprietatea companiei şi îşi propune să ajungă la 25 de locaţii până în 2030.
Strategia de dezvoltare include deschiderea unor unităţi de tip drive-thru, dezvoltarea unor locaţii dedicate comenzilor online şi extinderea infrastructurii de producţie şi distribuţie.
Pe termen lung, obiectivul îl reprezintă triplarea evaluării prin depăşirea pragului de 50 milioane de euro cifră de afaceri şi pregătirea pentru accesarea pieţei de capital.
„Listarea pe SeedBlink este primul pas dintr-un plan care vrem să se finalizeze cu listarea pe bursă”, explică Eric Bartha, Corporate Development Advisor.
Compania Dristor Kebab SRL a închis anul trecut cu afaceri de 84,3 mil. lei, plus 17,2% versus 2024. În ultimii doi ani însă, marcaţi de inflaţie record şi de prudenţă în consum, businessul s-a dublat.
Dristor Kebap este parte a Grupului Dristor Kebap, alături de Dristor Kebap Factory, fabrica proprie a companiei, ce reprezintă un avantaj net competitiv. Grupul are peste 300 de angajaţi, dintre care aproximativ 220 lucrează în operaţiunile din restaurante, peste 50 în producţie şi 30 în funcţiile de suport şi management.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











