Cristian Sporiş, vicepreşedinte Raiffeisen: Băncile au capital şi lichiditate să crediteze, dar principalul risc vine de la creditul comercial. „Dacă se întâmplă refuzuri la plată, putem să intrăm în anumite arierate“

Autor: Cristina Bellu Postat la 03 mai 2020 378 afişări

Cristian Sporiş, vicepreşedinte corporate banking în cadrul Raiffeisen Bank, consideră că momentul actual poate reprezenta o oportunitate pentru multe dintre businessurile locale în contextul în care statul şi bancile au posibilitatea să susţină financiar noi proiecte de investiţii prin intermediul programelor de finanţare, comparativ cu situaţia existentă în perioada crizei izbucnită în 2008/2009, dar indică drept problemă principală modul în care creditele comerciale, care au o pondere ridicată în bilanţurile companiilor, reuşesc sau nu să fie onorate de operatorii economici.

Cristian Sporiş, vicepreşedinte Raiffeisen: Băncile au capital şi lichiditate să crediteze, dar principalul risc vine de la creditul comercial. „Dacă se întâmplă refuzuri la plată, putem să intrăm în anumite arierate“

♦ Raiffeisen Bank a acordat în ultimele cinci săptămâni credite în valoare totală de 1,5 mld. lei. pentru companii din farma, retail şi industria alimentară, energie şi HoReCa.

Cristian Sporiş, vicepreşedinte corporate banking în cadrul Raiffeisen Bank, consideră că momentul actual poate reprezenta o oportunitate pentru multe dintre businessurile locale în contextul în care statul şi bancile au posibilitatea să susţină financiar noi proiecte de investiţii prin intermediul programelor de finanţare, comparativ cu situaţia existentă în perioada crizei izbucnită în 2008/2009, dar indică drept problemă principală modul în care creditele comerciale, care au o pondere ridicată în bilanţurile companiilor, reuşesc sau nu să fie onorate de operatorii economici.

„Personal, cel mai mare risc în momentul de faţă nu-l văd din perspectiva creditului bancar. Băncile şi-au învăţat lecţiile în criza precedentă (2008-2009 -n.red.), iar acum toate au şi capital şi lichiditate pentru a fi în măsură să crediteze, să facă business în continuare. Riscul cel mai mare este la creditul comercial care este extrem de mare în bilanţurile companiilor şi, dacă aici se întâmplă refuzuri la plată de exemplu, există marele risc să intrăm în anumite arierate aşa cum s-a întâmplat în perioada ‘97-’99“, a spus Cristian Sporiş în cadrul videoconferinţei „Branduri româneşti pentru revenirea din criză“, organizată recent de Ziarul Financiar în parteneriat cu Raiffeisen Bank.

El a arătat că Raiffeisen a acordat în ultimele cinci săptămâni credite în valoare totală de 1,5 mld. lei. pentru companii din farma, retail şi industria alimentară, energie şi chiar pentru companii din HoReCa. „Sunt lanţuri de restaurante care au văzut în criză anumite oportunităţi. Sunt clienţi pe care îi cunoaştem de foarte multă vreme, de cel puţin 15 ani, care au demonstrat multă rezilienţă în criza precedentă, iar noi am fost deschişi la cererea lor. Există tot timpul în criză o parte de cădere economică, dar şi multe oportunităţi care pot apărea, iar cei care sunt cei mai pregătiţi o să reuşească să le monetizeze“. 

În opinia lui Cristian Sporiş, brandul reprezintă cel mai valoros activ din bilanţul unei companii şi una dintre cele mai importante moşteniri care poate fi transmisă generaţiei următoare de antreprenori, el având un rol important atunci când apare o decizie de cumpărare.

„Cred că în momentul în care avem din ce în ce mai multe branduri locale sau produse în România, acestea vor crea pentru toată comunitatea din care facem parte o spirală virtuoasă. Prin achiziţionarea de branduri produse local vor restarta economia locală. Altfel, dacă vom cumpăra branduri produse în alte ţări, nu vom face altceva decât să restartăm economia acelor comunităţi“.

În ceea ce priveşte programul guvernamental IMM Invest, Cristian Sporiş spune că acesta ar putea să aducă în economie o finanţare suplimentară cu aproape 14% mai mare faţă de soldul actual de credite pentru persoane juridice.

„Peste un an - doi, dacă ar fi să ne uităm în urmă, când acest plafon de 15 mld. lei va fi folosit, vom constata că şi-a atins scopul în măsura în care soldul creditelor va fi cu 18 mld. lei mai mare decât soldul creditelor la finalul lui aprilie 2020, când a debutat acest program. Acum există instrumentul pus la dispoziţie de către stat ca şi garanţie, dar rămâne de văzut în ce măsură acesta va duce la creşterea intermedierii şi a circulaţiei banilor între diverşi actori economici“.

Raiffeisen Bank, instituţie cu active totale de 42,9 mld. lei la finalul anului 2019, oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienţi persoane fizice, 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. Peste 650.000 clienţi digitali folosesc aplicaţiile Raiffeisen Smart Mobile şi Raiffeisen Online. Banca are o reţea de aproximativ 800 de ATM-uri, 300 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi 20.000 de POS-uri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raiffeisen,
banci,
vicepresedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.