Creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa doar excepţional, a decis Senatul. Motivaţia iniţiatorilor

Postat la 03 iunie 2014 42 afişări

Creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa şi funcţiona doar în situaţii "excepţionale", în sistem public ori privat, au decis, marţi, senatorii, adoptând o iniţiativă ai cărei iniţiatori arată că unii copii din astfel de unităţi nu sunt vizitaţi deloc de părinţi, fiind o formă de abandon mascat.

Creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa doar excepţional, a decis Senatul. Motivaţia iniţiatorilor

 Plenul Senatului a adoptat, cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, aprobată anterior tacit de Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă, care are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD, prevedea iniţial ca nicio creşă să nu mai funcţioneze cu program de lucru săptămânal.

Iniţiatorii arătau, în expunerea de motive la proiectul de act normativ, că este esenţial ca ambii părinţi să participe la creşterea şi educarea copiilor lor, să petreacă timp cu ei, pentru a le asigura confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie în dezvoltarea lor. Aceştia mai menţionau că este important ca părinţii să înţeleagă impactul emoţional negativ pe care îl are separarea, chiar şi pentru câteva zile, de copiii lor în vârstă de până la trei ani.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cresele-cu-program-saptamanal-se-pot-infiinta-doar-exceptional-a-decis-senatul-motivatia-initiatorilor-12685063
12685063
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.