Cora Constanţa se va deschide în vară

Autor: Ioana Matei Postat la 28 martie 2013 529 afişări

Centrul comercial Cora Constanţa va fi deschis în vara acestui an, în urma unei investiţii în valoare de 58 milioane de euro, anunţă CBRE România, agentul exclusiv de închiriere al centrului comercial. Cu o suprafaţă totală de 18.000 de metri pătraţi închiriabili, centrul va include un hypermarket Cora şi o galerie comercială cu peste 50 de magazine.

Cora Constanţa se va deschide în vară

”Încă de când CBRE a devenit agent de închiriere exclusiv pentru Cora Constanta am avut încrederea că atuurile acestui centru comercial – amplasarea inspirată într-o zonă cu potenţial de cumpărare, apropierea de centrul oraşului Constanţa şi brandul Cora – vor atrage un interes ridicat din partea potenţialilor chiriaşi.

Ca dovadă a faptului că nu ne-am înşelat, cu câteva luni înainte de deschidere, am securizat în galerie nume importante din toate domeniile ca Takko, CCC, Jolidon, Casa Rusu, Altex, Zoomania, Maxbet, Helpnet, Arsis, Germanos, Orange Store”, a declarat Luiza Moraru, head of retail department CBRE.

”Takko Fashion are un parteneriat de lungă durată cu Cora, alegând magazine în majoritatea galeriilor lor” a afirmat Valentin Dobrescu, Directorul de Dezvoltare al Takko Fashion.

”Oraşul este un punct important pe lista noastră de dezvoltare şi suntem convinşi că am făcut cea mai bună alegere, în Cora Constanţa. Vom avea un magazin reprezentativ, de peste 2.000 de metri pătraţi, cu o gamă extinsă şi foarte atractivă de produse, la preţuri fără concurenţă”, a adăugat Cristian Rusu, directorul general al grupului Rus Savitar – Casa Rusu.

Până în prezent, CBRE a semnat şi agreat contracte pentru aproape 80% din spaţiile comerciale disponibile în Cora Constanţa. Printre chiriaşii viitorului centru comercial se numără branduri naţionale şi internaţionale de fashion cu o gamă variată de servicii, cafenele, importanţi retaileri de mobilă sau electrocasnice etc. Deşi nu are dimensiunile unui mall, Cora Constanţa este mai mult decât o galerie de hypermarket – este o destinaţie pentru toată familia, acoperind o gamă foarte largă de produse.

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), o companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (raportat la încasările din 2010). Compania are aproximativ 31.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cora-constanta-se-va-deschide-in-vara-10696231
10696231
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.