Consumul abuziv de alcool în perioada vârstei mijlocii poate duce la pierderi de memorie

Autor: Dorina Călin Postat la 31 iulie 2014 38 afişări

Consumul abuziv de alcool în perioada vârstei mijlocii poate duce la pierderi de memorie în anii următori, se arată într-un nou studiu realizat de cercetătorii britanici.

Oamenii de ştiinţă au intervievat 6.542 de americani de vârstă mijlocie în legătură cu obiceiurile privind consumul de alcool din trecut şi le-au evaluat abilităţile mintale pe o perioadă de opt ani, potrivit dailymail.co.uk.

În urma acestui studiu s-a demonstrat că riscul de a dezvolta probleme serioase de memorie este mai mult decât dublu în cazul persoanelor care au avut probleme din cauza consumului de alcool.

Participanţilor li s-a cerut să răspundă la patru întrebări specifice: au simţit vreodată că trebuie să renunţe la băutură?, i-au enervat oamenii care îi criticau că beau?, s-au simţit vreodată rău sau vinovaţi pentru că beau alcool?, au consumat alcool dimineaţa înainte de orice pentru a se calma sau pentru a scăpa de mahmureală?.

Studiul, realizat de cercetătorii de la University of Exeter Medical School, din Marea Britanie, arată că persoanele care au recunoscut că au consumat excesiv alcool la un anumit moment al vieţii sunt de două ori mai predispuse să întâmpine probleme severe de memorie, dar, pentru că cercetarea s-a bazat pe "autodenunţ", numărul acestor oameni ar putea fi chiar mai mare.

Însă, cercetătorii spun că acest lucru nu înseamnă că oamenii trebuie să se abţină de la consumul de alcool, ci că trebuie să îl consume moderat.

De asemenea, cercetătorii spun că acest studiu nu arată cauza şi efectul şi că pot exista şi alţi factori care să influenţeze rezultatele obţinute.

Cercetarea a fost publicată în American Journal of Geriatric Psychiatry.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ALCOOL,
MEMORIE,
STUDIU
/actualitate/consumul-abuziv-de-alcool-in-perioada-varstei-mijlocii-poate-duce-la-pierderi-de-memorie-13009062
13009062
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.