Constantin Niţă, ministrul pentru energie: Vrem ca banii obţinuţi din listările Electrica, Hidroelectrica şi C.E. Oltenia să rămână în companii

Postat la 25 februarie 2014 52 afişări

Obiectivul principal al ministrului delegat pentru energie Constantin Niţă pe 2014 este listarea celor trei mari companii energetice Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia

Constantin Niţă, ministrul pentru energie: Vrem ca banii obţinuţi din listările Electrica, Hidroelectrica şi C.E. Oltenia să rămână în companii

“Urmează trei listări foarte importante pentru noi anul acesta: Electrica, Hidroelectrica şi CEO. Toţi banii obţinuţi din listări vor rămâne în companii pentru dezvoltare. Mizez foarte mult pe acest gen de acţiuni la bursă care pot să aducă bani în companie”, a spus Niţă la ZF Power Summit 2014.

Listările vor fi făcute în luna iunie, a continuat ministrul, care a adăugat că “avem discutii cu consultanţii, care nu vor ca listările să fie făcute în aceeaşi lună. Vom avea noi discuţii în luna aprilie cu FMI şi Banca Mondială”.

Legat de procesele pe care le are compania Electrica, Niţă a precizat că “procesele pe care le are Electrica sunt în diferite stadii. Electrica, indiferent de cum se vor soluţiona aceste procese, are de luat bani, nu de dat, de ordinul sutelor de milioane de euro”.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/constantin-nita-ministrul-pentru-energie-vrem-ca-banii-obtinuti-din-listarile-electrica-hidroelectrica-si-c-e-oltenia-sa-ramana-in-companii-12145243
12145243
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.