Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe

Autor: Cosmin Pirv Postat la 08 august 2022 46 afişări

Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe

Hidrologii au emis luni au avertizare Cod galben de inundaţii valabilă pe râuri din 17 judeţe până miercuri.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş, Bârzava (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu, Gilort, Motru (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş şi Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa).

În aceste zone, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Alba şi Hunedoara.

Avertizarea este în vigoare de luni, ora 16.00, până miercuri, la ora 14.00.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cod galben,
inundaţii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.