Cîţu: Tovarăşe Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon!

Autor: Dorin Oancea Postat la 13 februarie 2021 100 afişări

Cîţu: Tovarăşe Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon!

Premierul Florin Cîţu a atacat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, atât guvernarea PSD cât şi pe liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu, în contextul discuţiilor despre buget.

„Am spus de la început că nu sunt de acord să menţin nenorocirile făcute de PSD. Pentru a crea spaţiu pentru programul nostru de guvernare trebuie să eliminăm aceste nenorociri, iar prin acest buget reparăm dezmăţul făcut de PSD”, a spus prim-ministrul, care a remarcat şi „ipocrizia PSD”, care a reclamat lipsa bugetului la Comisia Europeană.

Cîţu şi-a declarat disponibilitatea de a-l învăţa pe Marcel Ciolacu despre buget. „Aşteptam de la tovarăşul Ciolacu să mă sune să discutăm despre buget. Tovarăşe Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon”, a spus Cîţu.

Premierul a amintit de situaţia dezastruoasă preluată de la PSD, care a făcut ca România să intre in procedură de deficit înaintea pandemiei. „Trebuie să arătăm investitorilor că suntem un guvern responsabil. Am prezentat cifrele economice. Ele sunt mai bune decât estima oricine”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
ciolacu,
buget

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.