Cine este Roman Trzaskalik, noul director general al Ursus Breweries?
Roman Trzaskalik a fost numit în funcţia de director general al Ursus Breweries, liderul pieţei de bere, începând cu 1 martie 2026. El îl înlocuieşte pe Dan Timotin, care a stat la cârma companiei o perioadă scurtă de timp.
Roman s-a alăturat grupului Asahi Europe & International în 2018, în rolul de director de marketing pentru Republica Cehă şi Slovacia (CZSK). După cinci ani în această poziţie, a preluat, în 2023, rolul de director de vânzări pentru Cehia.
„În cadrul Plzeňský Prazdroj, Roman a condus cu succes echipele de marketing şi vânzări, având contribuţii semnificative la consolidarea portofoliului de branduri, stimularea inovaţiei şi coordonarea iniţiativelor de creştere în segmentul fără alcool. A jucat un rol esenţial în dezvoltarea colaborării cross-funcţionale şi în identificarea de noi oportunităţi de creştere, inclusiv prin explorarea unor canale de vânzare dincolo de teritoriile tradiţionale, şi sunt convins că va continua să accelereze creşterea sustenabilă a Ursus Breweries. Expertiza sa, orientarea către oameni şi capacitatea de a construi colaborări puternice vor sprijini compania în următoarea etapă de dezvoltare”, a declarat Dragoş Constantinescu, CEO al Asahi Europe & International.
Anterior alăturării la Plzeňský Prazdroj, Roman a acumulat peste 20 de ani de experienţă în vânzări şi marketing în cadrul Grupului Danone, activând în patru ţări diferite.
Ursus Breweries, deţinut de grupul japonez Asahi, a avut o cifră de afaceri de 2,8 mld. lei, în creştere cu 5% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Profitul companiei s-a situat la 277 de milioane de lei, mai mare cu 42% faţă de rezultatul din 2023. Compania are peste 1.500 de angajaţi.
.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













