Cine este Cristian Tudor, tânărul care a adus microplantele pe mesele românilor

Autor: Andra Stroe Postat la 21 august 2019 297 afişări

„Dacă ai o idee în care crezi, urmează-ţi visul fără ezitare. Este adevărat, trebuie să te dedici, să acorzi timp, să investeşti pasiune şi uneori poate ultimii bani pentru un echipament care te duce mai aproape de un ţel.”

Cine este Cristian Tudor, tânărul care a adus microplantele pe mesele românilor

Absolvent al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti şi al unui master în acelaşi domeniu, Cristian Tudor este fondatorul businessului cu microplante Microgreens, companie cu o echipă de 20 de angajaţi.

El spune că 2018 a fost al patrulea an la rând în care businessul a înregistrat o creştere cu CAGR de peste 70%. Alte două reuşite au fost „intrarea în încă două mari lanţuri de retail şi o dezvoltare majoră a notorietăţii produselor si companiei pe piaţa românească”.

Primul moment cheie al carierei lui Cristian Tudor a fost cel în care a descoperit microplantele şi a hotărât să renunţe la jobul de atunci pentru a se dedica în întregime unei afaceri cu totul noi în România. În schimb, cel mai dificil moment din carieră a constat, spune el, în trecerea de la o afacere de familie la o companie listată în lanţuri de distribuţie IKA, la care s-a adăugat distribuţia proprie în întreaga ţară, „ambele solicitând la maximum atât resursele mele cât şi cele ale echipei existente atunci”. Antreprenorul spune că cea mai mare reuşită a sa nu are legătură cu dezvoltarea afacerii, ci cu conceptul de agricultură responsabilă social pe care îl promovează. „Marea realizare este dezvoltarea unei tehnologii – MicroSera – pentru creşterea microplantelor şi a plantelor aromatice indoor, la sediul clientului.”

Cu toate că experienţa sa a fost acumulată în întregime în România, antreprenorul are în vedere un parcurs profesional internaţional. „Prioritatea următorilor doi ani este să extindem afacerile Microgreens şi MicroSera mai întâi regional, apoi în întreaga Europă. Şi dacă totul merge bine, nu ne vom opri aici.”

Profilul lui Cristian Alexandru Tudor a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.