Donald Trump despre negocierile cu Uniunea Europeană: Dacă le taxăm maşinile ne vor da orice. Ei trimit la noi milioane de Mercedes şi de BMW

Autor: Alex Ciutacu Postat la 21 august 2019 168 afişări

Donald Trump despre negocierile cu Uniunea Europeană: Dacă le taxăm maşinile ne vor da orice. Ei trimit la noi milioane de Mercedes şi de BMW

Preşedintele american Donald Trump crede că are deja toate avantajele în negocierile comerciale cu Europa pentru a obţine rezultatul pe care şi-l doreşte, potrivit CNBC.

„Discuţiile cu Uniunea Europeană sunt dificile; ei negociază strâns. Dar avem toate cărţile în această ţară pentru că tot ce trebuie să facem este să le taxăm maşinile şi ne vor da orice vrem pentru că ei trimit la noi milioane de Mercedes. Ei trimit milioane de BMW în SUA”, a spus Donald Trump în faţa reporterilor de la Casa Albă.

Replica a venit după ce Trump a semnat luna aceasta un acord cu Uniunea Europeană prin care încearcă să îmbunătăţească exporturile de vită ale SUA după ce fermierii americani au resimţit efectul conflictului comercial SUA-China. În urma acordului importurile Uniunii Europene din SUA de carne de vită fără tarife suplimentare se vor tripla şi vor ajunge la circa 420 de milioane de dolari.

Preşedintele american a promis la Casa Albă să impună tarife pe vehiculele şi componentele importate de americani din UE şi Japonia la începutul anului, dar a decis să amâne aplicarea lor pentru 6 luni.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.