China evită colapsul economic, dar ceasul ticăie: Inflaţie negativă, salarii tăiate şi o economie care înaintează pe muchie de cuţit

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 15 iulie 2025 22 afişări

China evită colapsul economic, dar ceasul ticăie: Inflaţie negativă, salarii tăiate şi o economie care înaintează pe muchie de cuţit

Economia Chinei a încetinit mai puţin decât se anticipa în al doilea trimestru, semn că gigantul asiatic rezistă (încă) sub presiunea tarifelor impuse de SUA. Totuşi, analiştii avertizează: cererea internă slabă şi tensiunile comerciale globale ar putea forţa Beijingul să declanşeze un nou val de măsuri de stimulare economică, informează Business Times.

Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a crescut cu 5,2% în perioada aprilie–iunie, comparativ cu anul trecut, potrivit datelor publicate marţi, 15 iulie. Ritmul este în scădere faţă de primul trimestru (5,4%), dar totuşi peste estimările analiştilor (5,1%).

Această performanţă este rezultatul unor politici de sprijin şi al unei strategii comerciale de tip „livrări în avans”, în contextul armistiţiului temporar din războiul economic cu Statele Unite. Dar această fereastră de oportunitate se închide rapid.

„Deşi prima jumătate a anului a fost solidă, în a doua parte ne aşteptăm la o deteriorare, pe măsură ce avantajul exporturilor în avans dispare, iar efectul tarifelor americane se va resimţi din plin”, avertizează Wei Yao, economist la Société Générale.

Cifrele oficiale spun o poveste, dar oamenii trăiesc alta. În Shenzhen, unul dintre marile centre tehnologice ale ţării, Mallory Jiang, medic de 30 de ani, spune că ea şi soţul ei au suferit tăieri salariale în acest an.

„Amândoi suntem medici şi tot ni s-au tăiat veniturile. Nu îndrăznim încă să cumpărăm o locuinţă. Ne reducem cheltuielile: transport public, cantina spitalului, gătit acasă. Presiunea zilnică e tot mare.”

Chiar dacă PIB-ul creşte aparent, în spate se conturează un tablou îngrijorător: Exporturile pierd din avânt, preţurile locuinţelor scad din nou, impactul subvenţiilor guvernamentale se estompează, iar deflaţia persistă – adică preţurile nu cresc, ba chiar scad, semn al unei cereri interne slăbite.

Pe trimestru, economia a crescut cu doar 1,1% faţă de T1, comparativ cu 1,2% în primul trimestru, dar peste estimările de 0,9%.

Investitorii şi pieţele globale urmăresc cu atenţie reuniunea crucială a Biroului Politic (Politburo) de la sfârşitul lunii iulie, unde se va decide direcţia economică pentru restul anului.

Într-un context tensionat, cu riscuri externe în creştere şi consum intern anemic, China pare tot mai aproape de o alegere dificilă: continuarea rezistenţei sau injectarea masivă de bani în sistem.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
scadere,
china,
analisti,
avertizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.