Cel mai bun trimestru pentru electro-IT de la debutul crizei
Vânzările de televizoare, frigidere şi telefoane şi tablete inteligente au crescut anul trecut, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată avansând cu circa 7%, până la 1,74 mld. euro, după un "raliu" al cumpărăturilor în ultimele luni din an.
De altfel, trimestrul patru a fost pentru piaţa de profil cel mai bun din ultimii cinci ani marcaţi de criză, vânzările avansând cu aproape 11%, la 626 mil. euro, potrivit studiului Temax realizat de compania de analiză GfK.
Datele GfK Temax arată că piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată - electronice, electrocasnice, IT, foto, telecom, echipamente pentru birou şi consumabile - a crescut susţinută de toate categoriile, cu doar două excepţii - aparatele foto şi imprimantele. Celelalte segmente au avansat în special în ultimul trimestru, astfel că la finalul lui 2013 vânzările de electrocasnice mari creşteau cu 5,3%, electrocasnicele mici cu 9,2%, iar IT-ul cu 1,6%.
Piaţa electronicelor a crescut la nivelul întregului an după trei trimestre de scăderi consecutive. În ultimele trei luni din an avansul a fost de circa 8%, compensând astfel evoluţia slabă din prima parte a anului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













