Ce spune Tudorel Toader, despre o posibila demisie. Ce va face dacă Senatul va vota pentru moţiunea simplă la adresa lui

Postat la 15 aprilie 2019 30 afişări

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, despre moţiunea simplă la adresa acestuia, că nu are de ce să aibă emoţii. Întrebat dacă se gândeşte să îşi dea demisia, ministrul a afirmat că „orice variantă este posibilă”.

Ce spune Tudorel Toader, despre o posibila demisie. Ce va face dacă Senatul va vota pentru moţiunea simplă la adresa lui

„Orice zi este importantă. Orice zi are şi părţi plăcute şi părţi poate mai puţin plăcute. Eu nu îmi pun problema. Încrezător în ce? Pentru că dânşii au deplina libertate să se exprime prin vot, eu am deplina obligaţie să îmi îndeplinesc misiunea de ministru cât sunt ministru. În rest nu mă cuprind emoţiile, pentru că nu am de ce”, a declarat Tudorel Toader, întrebat dacă are emoţii pentru moţiunea simplă la adresa acestuia.

Întrebat dacă îşi va da demisia, Toader a declarat că „orice variantă este posibilă”.

„Orice variantă este posibilă, dar eu v-am spus faptul că voi rămâne în minister şi că îmi voi îndeplini obligaţia până când în Monitorul Oficial apare cu nume şi prenume alt ministru. În moment acela îl aştyept la minister, predau documentele pe bază de proces verbal, dau sigiliu ministerului şi la gară”, a afirmat Toader.

Ministrul Justiţiei a adăugat că nu a fost preocupat să observe dacă PSD va vota moţiunea simplă la adresa lui.

„Nu am semnale (că PSD va vota moţiunea-n.r). Practic că nici nu am fost preocupat de a recepta astfel de semnale. În weekend am fost la Iaşi, mi-am ţinut orele la facultate. Acum sunt cu un grup de studenţi de la Fcaultatea de drept din Iaşi. I-a primit domnul Tăriceanu, le-a spus câteva cuvinte, dat fiind că domnia sa e ocupat. Mă duc acum să vadă un tur de orizont al Palatului Parlamentului, apoi la CCR, am fost la minister, ne ducem la Institutul Diplomatic, la Avocatul Poporului. Un jurist bun are în faţă foarte multe perspective profesionale, nu numai procuror, jduecător sau avocat. Iată, Parlamentul e plin şi are nevoie de jurişti bine pregătiţi. Ei trebuie să aibă această deschidere şi reprezentare a sistemului judiciar în general, a mecanismelor statului de drept, să se orienteze şi să vadă profesional unde au cea mai bună vocaţie ca să se poată dezvolta în acea direcţie”, a mai spus Toader, întrebat dacă are semnale că PSD va vota moţiunea adresată lui.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
toader,
motiune simpla,
posibilitate,
demisie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.