Ce poţi face în Bucureşti weekendul acesta: proiecţii de filme, festivaluri culinare, expoziţii de fotografie sau chiar târguri interactive
Weekendul 22-24 mai vine cu o serie de activităţi pe placul tuturor: de la expoziţii de fotografie, târguri interactive sau spectacole de muzică clasică, până la proiecţii de filme şi evenimente culinare. Dacă încă nu ţi-ai făcut planuri pentru zilele acestea în Bucureşti, ţi-am pregătit câteva variante care merită luate în calcul.
1. Expoziţie „Fotografie de Concert”
Vinerea aceasta, 22 mai, pasionaţii de muzică live şi fotografie sunt invitaţi la o experienţă aparte în cadrul „Expoziţiei de Fotografie de Concert”, organizată la Quantic. Evenimentul aduce împreună mai bine de 50 de fotografii realizate de 21 de fotografi români, surprinse în timpul concertelor şi festivalurilor din întreaga ţară. Imaginile expuse redau energia scenei şi emoţia artiştilor, transformând spaţiul într-o adevărată galerie dedicată muzicii şi artei vizuale.
Seara continuă cu momente live oferite de trupele King Solomon, 7th Boulevard şi Vicii. Intrarea este gratuită, iar accesul se va face începând cu ora 18:00, astfel că iubitorii de muzică live şi fotografie pot participa liber la vernisaj şi concertele serii.
2. Joseph Haydn - Creaţiunea
Dacă îţi place muzica clasică, sâmbăta aceasta eşti invitat la un concert dedicat unei lucrări vocal-simfonice semnate de Joseph Haydn.
„Creaţiunea” va răsuna pe scena Sala Radio, într-o interpretare specială, prezentată integral în limba română. Lucrarea urmăreşte povestea creaţiei lumii printr-o combinaţie spectaculoasă de orchestră, cor şi solişti. În deschiderea concertului, publicul va avea ocazia să descopere mai multe despre semnificaţia artistică şi spirituală a oratoriului printr-o prezentare specială, completată de o expoziţie de artă inspirată de tema creaţiei. Evenimentul va începe de la ora 18:00, iar preţul biletelor diferă în funcţie de categoria aleasă.
3. Cannes Classics
În această săptămână, până duminică inclusiv, 24 mai, cinefilii sunt invitaţi la „Cannes Classics”, un maraton de filme premiate şi producţii devenite deja reper în cinematografia internaţională. Evenimentul aduce pe marele ecran o selecţie de titluri apreciate la Festivalul de Film de la Cannes, de la producţii contemporane premiate cu Palme d’Or până la filme aplaudate minute în şir sau apreciate de critici.
Proiecţii zilnice încep de la ora 17:30, la Cinema Europa din Bucureşti, iar preţul unui bilet poate varia în funcţie de proiecţia aleasă şi categoria locului.
4. Poli Autofest
Dacă eşti pasionat de maşini, tuning şi experienţe auto interactive, „Boom Car x Poli Autofest” este evenimentul unde tehnologia, adrenalina şi pasiunea pentru motoare se întâlnesc într-un singur loc. Vizitatorii pot descoperi o varietate de maşini modificate, proiecte auto realizate de studenţi şi pasionaţi din domeniu, dar şi demonstraţii şi activări dedicate universului auto şi ingineriei. În cadrul evenimentului va avea loc şi o tombolă.
De vineri până duminică, între orele 10:00 şi 17:00, poţi veni împreună cu un prieten la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, în faţa Aulei. Intrarea este gratuită pentru toţi participanţii.
5. Asian Food Fest, ediţia a VI-a
Îţi place mâncarea asiatică? Weekendul acesta, în Parcul Titan, are loc „Asian Food Fest”, un eveniment unde poţi descoperi arome autentice din bucătăriile Japoniei, Coreei, Chinei, Thailandei şi multor alte ţări. De la street food reinterpretat până la preparate tradiţionale gătite pe loc, festivalul adună o varietate de standuri cu mâncare, băuturi şi deserturi, perfecte pentru o experienţă gastronomică diferită.
Evenimentul este gândit ca un spaţiu relaxat şi vibrant, unde te poţi bucura de muzică şi atmosferă de festival, alături de prieteni sau familie. Intrarea este gratuită şi festivalul se va desfăşura începând de vinerea aceasta, între orele 12:00 şi 21:00.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













