Trust the process pare a nu mai avea multă relevanţă când totul este pe fast-forward, dar aşa se creează marile goluri dintre aşteptări şi rezultate, totul augmentat de social media. Învăţarea este un proces, cel mai important dintre toate, şi fix cu acest proces România pare că nu mai are răbdare.

”România are astăzi, mai mult ca oricând, o problemă vizavi de aşteptări şi realitate. Avem nişte aşteptări extraordinar de mari şi o realitate pe care nu o înţelegem neapărat obiectiv”, spune Mihai-Toader Pasti, fondatorul platformei ÎntreVecini, la emisiunea ZF Gen Z. Născut într-un oraş mic din Gorj, Târgu-Cărbuneşti, Mihai face liceul la Târgu-Jiu, iar apoi vine la facultate în Bucureşti. Primul proiect în care avea să se implice a fost casa Prispa, o noutate totală la momentul respectiv, un proiect de casă solară cu care România avea să participe în 2012 la primul său Solar Decathlon, la Madrid, cea mai cunoscută competiţie europeană pentru astfel de pro­iecte. Între timp, casele solare şi prosuma­to­rii au de­venit un fenomen în România, un club de 300.000 de membri care au schim­bat total piaţa energiei. Punctul de plecare a fost însă Prispa.

”Nu e un eşec dacă eşti pe locul doi sau locul trei sau locul cinci.

E un proces prin care înveţi. Simt că şi astăzi ne uităm la rezultatul final şi în funcţie de rezultatul final noi evaluăm calitatea unui demers sau impactul respectiv. E important rezultatul, e important şi procesul.”

Social Media este unul dintre factorii care limitează răbdarea.

”Cumva îţi debusolează partea asta de competenţă versus recunoaştere. Vrei să fii recunoscut, vrei să fii acum, vrei să se vorbească cât mai mult despre tine, să simţi că ai un sens în viaţă şi există o presiune care vine tehnologic din toate părţile. În al doilea rând, ce mi se mai pare interesant la români este că în general suntem foarte dramatici. Dar spre deosebire de italieni, de exemplu, noi suntem şi balcanici. Adică ne ducem pe zona de totu-i rău, nu se întâmplă nimic şi dramatizăm într-o zonă negativă toată realitatea. Senzaţia mea e că România vrea să fie digitalizată ca Estonia, să avem un mediu antreprenorial ca în Londra, să avem educaţie ca în Japonia şi servicii sociale ca în Suedia. Vrem totul astăzi şi să nu plătim noi pentru asta, să plătească altcineva. Ne creem nişte contexte imposibile şi după suntem dezamăgiţi.”