Cât costă să-ţi trimiţi copilul la o şcoală privată în Marea Britanie: Părinţii plătesc în medie 216.000 de lire pentru 14 ani de şcoală şi aproape 440.000 de lire dacă aleg varianta cu internat

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 13 august 2026 9 afişări

Cât costă să-ţi trimiţi copilul la o şcoală privată în Marea Britanie: Părinţii plătesc în medie 216.000 de lire pentru 14 ani de şcoală şi aproape 440.000 de lire dacă aleg varianta cu internat

Părinţii elevilor care termină anul acesta o şcoală privată de zi din Marea Britanie au cheltuit, în medie, 216.189 de lire pentru educaţia unui copil de la primul an de şcoală până la finalizarea studiilor preuniversitare, potrivit Weatherbys Private Bank. Costurile au crescut cu 5,7% într-un singur an, iar pentru elevii de internat factura medie pentru cei 14 ani de educaţie ajunge la 438.444 de lire, raportează Financial Times.

Presiunile asupra bugetelor familiilor s-au accentuat după ce guvernul laburist a eliminat scutirea de TVA de care beneficiau şcolile private, introducând din ianuarie 2025 o taxă de 20% asupra tarifelor. Unele instituţii au absorbit iniţial o parte din cost pentru a limita scumpirile suportate de părinţi, însă reprezentanţii sectorului avertizează că această strategie devine tot mai greu de susţinut.

Efectele sunt deja vizibile asupra numărului de elevi. În primul an complet după introducerea TVA-ului, şcolile private din Anglia au pierdut peste 22.000 de elevi, echivalentul unui declin de 3,8%. Prin comparaţie, numărul elevilor din sistemul public a scăzut cu 1,1%.

Costurile sunt împinse în sus şi de eliminarea unor facilităţi fiscale pentru şcoli, majorarea contribuţiilor sociale plătite de angajatori, creşterea salariilor profesorilor şi inflaţia generală.

Guvernul susţine însă că şcolile private îşi stabilesc singure taxele şi subliniază că acestea au crescut cu 75% în termeni reali din 2000.

Pentru familiile care intră acum în sistem, factura ar putea fi considerabil mai mare. Weatherbys estimează că un copil care începe anul acesta o şcoală privată de zi ar putea acumula costuri de 393.492 de lire până la absolvirea din 2040, presupunând o inflaţie anuală de 3%. În cazul internatului, suma estimată urcă la 796.921 de lire.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.