Casa de Asigurări: Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cardul de sănătate. 10.000, atenţionaţi prin SMS

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 25 august 2015 108 afişări

Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cadrul de sănătate, deşi este obligatoriu din 1 septembrie la acordare oricărui servicu medical, 10.000 dintre ei fiind deja invitaţi prin SMS să-şi ridice documentul de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

"Avem exact 72.987 de carduri de sănătate nesolicitate, pentru 10.000 dintre acte au fost trimise sms-uri şi tot nu s-a prezentat nimeni", a spus Florentina Diaconu, şeful CASMB.

Alte aproape 10.000 de carduri de sănătate ar mai fi de distribuit şi pentru asiguraţii de la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Justiţiei (CASA OPSNAJ).

În Ilfov, mai sunt de distribuit 3.000 de carduri, a precizat şi preşedintele Casei judeţene de Asigurări de Sănătate, Aurelia Isărescu. Tot în Ilfov au fost tipărite 600 de duplicate, fiind încă de distribuit 367.

"Am mărit numărul persoanlului de la ghişeu, pentru cei care vor solicita card în aceste zile. Distribuim în medie între 80 şi 120 de carduri pe zi", a adăugat Isărescu.

Din 1 septembrie prezentarea cardului de sănătate este obligatorie la acordarea fiecărui serviciu medical pentru asiguraţi, iar cei care au fost invitaţi să ridice documentele şi nu au făcut-o nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, decât dacă sunt urgenţe medicale, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

În Capitală au foste returnate de Poştă 191.000 de carduri. Jumătate din numărul total al medicilor de familie au solicitat să dirstibuie cardurile de sănătate asiguraţilor de pe listele lor.

Pentru a evita aglomeraţia, casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti vor suplimenta numărul de ghişee, de personal şi vor prelungi programul de lucru înainte de 1 septembrie, dar şi în primele zile din această lună.

"Nu se pune problema prelungirii programului la o casă de sănătate cu 1.000 de asiguraţi, ci acolo unde sunt foarte multe cereri de eliberarea a cardurilor. În plus, pentru cei care vor solicita adeverinţe, acestea le vor fi eliberate pe loc", a adăugat Ciurchea.

Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate trei luni. Adeverinţa nu trebuie să rămână la furnizorul de servcii medicale, ea va fi prezentată ori de cate ori asiguratul solicită un serviciu.

Până în prezent au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 tipărite după data de 1 mai 2015 (63.000 carduri duplicat şi 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat).

Aproximativ 500.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârşitul anului.

În prezent, la casele de asigurări de sănătate se află aproximativ 300.000 de carduri care urmează să fie ridicate de către asiguraţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CARD DE SĂNĂTATE,
SITUAŢIE,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/casa-de-asigurari-aproape-73-000-de-bucuresteni-nu-si-au-ridicat-cardul-de-sanatate-10-000-atentionati-prin-sms-14688078
14688078
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.