Topul celor mai bine plătiţi DJ din lume - VIDEO, FOTO

Autor: Florin Badescu Postat la 25 august 2015 233 afişări

Primul loc din top este ocupat de un muzician care a obţinut venituri de 66 milioane de dolari în ultimele 12 luni, potrivit unui clasament anual întocmit de revista Forbes, care a fost dat publicităţii luni.

Muzicianul scoţian Calvin Harris a fost desemnat de Forebes, anul acesta, cel mai bine plătit DJ din lume.

Calvin Harris, în vârstă de 31 de ani, un producător muzical foarte apreciat şi care a colaborat cu artişti de seamă precum Rihanna şi Ne-Yo, şi-a lansat cel mai recent material discografic în anul 2014. Acel album, intitulat "Motion", a debutat pe primul loc în topul american Billboard dedicat muzicii dance.

Artistul scoţian, care are în prezent o relaţie cu cântăreaţa americană Taylor Swift, este, de asemenea, imaginea oficială a casei de modă Giorgio Armani şi a lansat în colaborare cu aceasta o colecţie de lenjerie intimă, o colecţie de ochelari de soare şi o colecţie de ceasuri de lux.

Veniturile de 66 de milioane de dolari obţinute de Calvin Harris provin din proiecte muzicale şi contracte de publicitate. Din acest punct de vedere, Calvin Harris a depăşit-o pe Jennifer Lawrence, care a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite actriţe din lume, dat publicităţii săptămâna trecută, cu venituri de 52 de milioane de dolari.

Pe locul al doilea în topul celor mai bine plătiţi DJ-i din lume s-a clasat muzicianul francez David Guetta, cu venituri de 37 milioane de dolari. Starul francez susţine adeseori concerte în Las Vegas şi Ibiza şi a fost cap de afiş la ediţia din acest an a Festivalului Coachella din California.

DJ-ul olandez Tiesto ocupă locul al treilea, cu venituri de 36 milioane de dolari.

Topul 5 al celor mai bine plătiţi DJ-i din lume este completat de muzicienii americani Skrillex şi Steve Aoki - ambii cu 24 milioane de dolari.

Jurnaliştii de la revista Forbes au întocmit acest clasament luând în calcul veniturile obţinute din concerte, publicitate şi alte domenii, în perioada 1 iunie 2014 - 1 iunie 2015.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CALVIN HARRIS,
VENITURI,
FORBES
/actualitate/topul-celor-mai-bine-platiti-dj-din-lume-video-foto-14687273
14687273
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.