În America superbogaţilor, unde luxul se măsoară în avioane private şi portofolii de investiţii, o nouă „jucărie” fiscală face valuri: spălătoria auto. Din Miami în Denver, de la familii cu averi vechi de generaţii până la antreprenori care şi-au vândut businessurile pentru zeci de milioane de dolari, toată lumea descoperă că o banală spălătorie poate fi, de fapt, un mecanism sofisticat de optimizare fiscală, scrie Bloomberg.

Totul a început cu o lege aparent tehnică – One Big Beautiful Bill Act – care a consolidat o facilitate introdusă încă din epoca Trump: deducerea integrală, în primul an, a oricărui activ de business care „se uzează în timp”. În jargonul fiscal american, conceptul se numeşte bonus depreciation. În realitate, el a devenit o veritabilă portiţă legală pentru cei care ştiu să joace inteligent în faţa Fiscului.

Avionul privat care nu zboară şi spălătoria care „curăţă” taxe

Pentru Dan Hurley, fondatorul Global Charter – un broker de avioane private – legea a fost „seismică”. Vânzările de avioane private au urcat cu 30% în doi ani, iar clienţii nu mai sunt neapărat oameni care vor să zboare.

„Unii cumpără avioane doar ca să le închirieze altora şi să-şi reducă impozitele.

Nici măcar nu le folosesc personal”, spune Hurley.

Dar adevărata revoluţie fiscală se joacă mai aproape de sol – în jurul spălătoriilor auto şi al benzinăriilor, active care se califică perfect pentru deducerea integrală, datorită volumului mare de echipamente şi infrastructură „uzabilă”.

Mark Johnson, un antreprenor care şi-a vândut compania de familie, povesteşte că a cumpărat câteva spălătorii în Colorado şi Alabama „doar ca să nu dea milioane de dolari la stat”. Acum vrea să mai adauge câteva.

 „Este un joc cu miză mare. Funcţionează cât trăiesc, iar moştenitorii mei vor primi active solide. Apoi ciclul se reia”, spune el.

Cursa după active deductibile: de la benzinării la „paradisuri fiscale din beton”

De la adoptarea legii, firmele de consultanţă fiscală sunt asaltate de telefoane. „Toată lumea întreabă: Ce să cumpărăm ca să profităm la maxim?”, explică Heidi Henderson, director la Engineered Tax Services, o firmă specializată în optimizarea fiscală a proiectelor imobiliare.

Rezultatul? Un val de investiţii în active „deductibile”: spălătorii auto, staţii de carburanţi, depozite logistice, restaurante fast-food. Glen Kunofsky, CEO al companiei Surmount, estimează că a vândut peste 5–6 miliarde de dolari în spălătorii auto de la prima reformă fiscală din 2017. După noile modificări, cererea „a explodat din nou”.

Efectul Trump: bonusul fiscal care a schimbat profilul investitorilor

Ceea ce a început ca o măsură menită să stimuleze investiţiile în economie a devenit, în fapt, un instrument de inginerie fiscală. Dacă înainte clienţii principali ai acestor afaceri erau fondurile de private equity, acum tot mai multe family offices – structuri prin care familii cu averi uriaşe îşi administrează capitalul – cumpără spălătorii auto, benzinării şi mici unităţi industriale doar pentru avantajele fiscale.

„Clienţii vin cu o sumă precisă – de pildă 8 sau 10 milioane de dolari – şi caută exact activele care se potrivesc cu nevoia lor de deducere”. E o competiţie acerbă să cumperi o spălătorie bună.” spune Alexander Becker, consultant imobiliar din Denver.

Costul pentru stat: 363 de miliarde de dolari în 10 ani

Pe partea cealaltă a baricadei, statul american calculează pierderile. Comitetul mixt pentru impozitare al Congresului estimează că această portiţă fiscală va costa bugetul peste 363 de miliarde de dolari în următorul deceniu.
Steve Wamhoff, director de politică fiscală la Institute on Taxation and Economic Policy, avertizează că este o măsură profund ineficientă.

„În loc să construiască locuinţe sau fabrici de care economia are nevoie, oamenii investesc în spălătorii doar pentru avantajul fiscal”, spune el.

Într-o ironie subtilă, ceea ce cândva era simbolul micilor antreprenori locali a devenit acum o maşinărie financiară de spălat taxe. Într-o economie globală în care statul pierde teren în faţa creativităţii fiscale, spălătoria auto devine metafora perfectă a capitalismului contemporan: multă spumă, luciu impecabil la suprafaţă şi un mecanism complex care rulează, discret, în culise.