Călin Popescu-Tăriceanu: Patru secretari de stat ai ALDE vor fi schimbaţi, nu au performat

Postat la 14 februarie 2018 83 afişări

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, miercuri, că patru secretari de stat ai formaţiunii vor fi schimbaţi în zilele următoare, deoarece nu au reuşit să performeze pe partea profesională şi politică.

Călin Popescu-Tăriceanu: Patru secretari de stat ai ALDE vor fi schimbaţi, nu au performat

„Cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Politic a fost evaluarea secretarilor de stat. Aşa cum am mai anunţat, astăzi o parte din rezultatele evaluării le-am dat. I-am felicitat pe cei care au performat bine pe cele două componente importante, adică pe partea profesională - activitatea în instituţia unde funcţionează şi cealaltă componentă - activitatea politică.

Avem câţiva colegi care profesional sunt apreciaţi, dar nu au activitate politică deloc şi aceste posturi sunt politice. Prin urmare, le-am cerut să îşi revizuiască atitudinea pentru că altfel putem să îi promovăm directori în ministerele respective.

Sunt unii care nu au trecut acest examen şi care în următoarele zile vor fi schimbaţi din posturi, dar nu am să fac anunţurile acum. Cred că sunt patru (din 14 - n.r), sunt posturi de secretari de stat sau asimilate funcţiilor şefi de agenţii sau vicepreşedinţi, adjuncţi de agenţii care au ranguri echivalente”, a susţinut Tăriceanu, după şedinţa Biroul Politic Executiv al ALDE.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.