Business Lease ocupă prima poziţie pe segmentul de management al flotelor, cu o cotă de piaţă de 27%

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 25 ianuarie 2017 144 afişări

Business Lease România a încheiat anul 2016 pe prima poziţie pe segmentul de management al flotelor, cu o cotă de piaţă de 27%, şi a înregistrat o creştere de 21% a contractelor de leasing operaţional, ajungând la peste 3.000 de vehicule administrate, comparativ cu anul 2015.

Business Lease ocupă prima poziţie pe segmentul de management al flotelor, cu o cotă de piaţă de 27%

„România a afişat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 4,7%, fapt care a stimulat, de asemenea, vânzările de autoturisme noi în 2016. Această evoluţie poate fi trecută în contul companiilor, deoarece mai mult de 70% din aceste maşini noi au fost cumpărate prin vânzări de flote şi leasing operaţional, de către segmentul B2B. Sunt mulţumit să văd că şi noi am înregistrat o creştere în 2016 a portofoliului de leasing operational, o creştere de 21%”, declară Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România. „Importanţa pe care o acordăm pieţei din România poate fi confirmată şi prin decizia luată de Business Lease Group, cu sediul în Olanda, acţionarul majoritar al Business Lease România, care ne-a majorat capitalul social cu 9 milioane de lei, la un total de 10,5 milioane lei. Această infuzie demonstrează o susţinere a planului de dezvoltare a afacerilor din România, pregătit pentru 2017.”

Compania a implementat două tipuri de sondaje, ce măsoară gradul de satisfacţie al clienţilor, dar şi al şoferilor care utilizează maşinile (Customer and Driver Satisfaction Surveys), pentru că acest tip de feedback ajută la îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite.

Astfel, rezultatele din 2016 arată că peste două treimi dintre clienţi recomandă compania şi sunt de părere că serviciile Business Lease România sunt de la foarte bune la excelente. Mai mult, peste 86% dintre ei apreciază gradul de profesionalism, expertiza, eficienţa şi pregătirea angajaţilor. Aceste aspecte reies şi din sondajul adresat şoferilor, care arată că peste 90% dintre aceştia apreciază suportul oferit, monitorizarea constantă şi eficienţa cu care sunt livrate maşinile.

Business Lease furnizează soluţii complete de Leasing operaţional şi Mobilitate, atât pentru companii mari, cât şi pentru companii mici şi mijlocii. În plus, compania oferă importatorilor şi dealerilor soluţii personalizate în domeniile de leasing captiv, finanţarea stocurilor dealerilor şi alte produse şi servicii de finanţare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.