Brexit: Guvernul britanic pregăteşte „taxa pentru abilităţile imigranţilor”

Autor: Mona Scarisoreanu Postat la 14 ianuarie 2017 944 afişări

Guvernul britanic ia în considerare o reglementare prin care companiile să plătească anual 1.000 de lire (1.150 de euro, după ultimele cotaţii valutare) pentru fiecare lucrător calificat al Uniunii Europene, după Brexit, arată publicaţia spaniolă El Mundo.

Măsura, anunţată de secretarul de stat pentru imigraţie Robert Goodwill în declaraţiile făcute în Camera Lorzilor, a provocat o reacţie explozivă a mediului de afaceri britanic, comparabilă cu anunţarea cererii listelor cu toţi imigranţii care lucrează în cadrul companiilor, măsură care a trebuit să fie eliminată rapid, scrie El Mundo.

Conform lui Goodwill, aşa-numita „taxă pentru abilităţile imigranţilor” (inmigration skills levy), pentru a penaliza recrutarea lucrătorilor din alte state europene, are un scop triplu: de reducere a numărului de imigranţi din Regatul Unit, pentru a oferi un tratament preferenţial lucrătorilor britanici, şi de finanţare a cursurilor profesionale pentru trei milioane de tineri până în 2020.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a recunoscut că măsura este luată în considerare, dar că, în prezent, este doar una dintre numeroasele opţiuni pe care Guvernul britanic le ia în considerare pentru a reduce migraţia netă sub 100.000 de muncitori pe an. Măsura a fost susţinută public de către mai mulţi deputaţi conservatori şi de laburistul Frank Field, care a declarat că „este oportun ca banii să fie utilizaţi pentru formarea muncitorilor britanici”.

Camera de Comerţ din Londra a emis un comunicat împotriva măsurii controversate, reamintind că lucrătorii din UE reprezintă în prezent 15% din forţa de muncă din Marea Britanie şi că „impozitul pe imigraţie” ar fi „o penalizare în plus” pentru multe companii care ar putea fi afectate de impactul economic al Brexit-ului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.