Băsescu, despre Dăncilă: Va fi preşedintele PSD, fără discuţie. Îi spulberă Vasilica

Postat la 28 iunie 2019 34 afişări

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că actualul premier Viorica Dăncilă s-a dovedit a fi un politician care ştie ce are de făcut, după ce a scăpat de presiunea lui Liviu Dragnea, considerând că aceasta va prelua şefia PSD fără probleme şi îi va învinge pe baronii vechi.

Băsescu, despre Dăncilă: Va fi preşedintele PSD, fără discuţie. Îi spulberă Vasilica

"De la plecarea lui Dragnea s-au schimbate multe în PSD. În primul rând, subevaluata Vasilica Dăncilă se arată mai puternică decât a crezut-o lumea. Aud că are pe cineva în spate, ba că Băsescu o apreciază pe Dăncilă. Vă pot spune că îmi manifest o surpriză plăcută, mă aşteptam să fie făcută pulbere, după eliberarea postului de tătuc al partidului. Iată că Dăncilă a reuşit să îi ordoneze, să pună piciorul în prag, se duce în congres cu o preşedinţie de succes la nivelul UE şi cu o aparenţă de mână forte în care a spus <<eu sunt premier, eu preşedintele partidului>>. (...) Va fi preşedintele PSD, fără discuţie", a spus Traian Băsescu, la B1 TV.

Tot legat de congresul de sâmbătă din PSD, Băsescu afirmă că fostul secretar general Codrin Ştefănescu nu va primi mai mult de 100 de voturi. "A fost lacheul tuturor. A lui Vadim, apoi să-l apere pe Dragnea, era mesajul stăpânului".

Fostul preşedinte spune că nu este exclus ca actualul premier să îşi dorească şi la prezidenţiale: "Nu ştiu dacă nu se va răzgândi până la prezidenţiale şi nu va candida. Oricum, cu discotecarul de la Finanţe...".

Întrebat dacă lideri precum Niculae Bădălău sau Marian Oprişan au vreo şansă în faţa Vioricăi Dăncilă, fostul preşedinte spune: "Îi spulberă Vasilica. Cum a agăţat-o în cuier pe Firea, pe Stănescu. (...) Când îi va veni timpul lui Carmen Dan, o va pune în curier".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
traian basescu,
discutie,
presedintele psd

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.