Aurul revine în seifurile naţionale: Teama de sancţiuni şi tensiunile geopolitice accelerează repatrierea rezervelor de aur la nivel global
Tot mai multe bănci centrale aleg să îşi depoziteze rezervele de aur pe teritoriul naţional, pe fondul creşterii tensiunilor geopolitice şi al preocupărilor privind accesul la activele păstrate în străinătate, potrivit celui mai recent sondaj anual realizat de World Gold Council, titrează CNBC.
Studiul, realizat în perioada februarie–mai pe baza răspunsurilor a 74 de bănci centrale, arată că aproape 90% dintre respondenţi se aşteaptă ca rezervele globale de aur ale băncilor centrale să crească în următoarele 12 luni. Totodată, 45% estimează că îşi vor majora propriile deţineri, în timp ce doar 1% anticipează o reducere a acestora.
Achiziţiile de aur ale băncilor centrale au rămas la niveluri istorice, instituţiile monetare cumpărând în medie aproximativ 1.000 de tone anual în ultimii patru ani, de două ori mai mult decât media înregistrată în deceniul precedent.
Datele sondajului indică şi o schimbare a strategiei de depozitare. Aproximativ 9% dintre băncile centrale au majorat în ultimele 12 luni ponderea aurului păstrat pe plan intern, comparativ cu 5% în anul anterior. În paralel, 10% dintre respondenţi au diversificat locaţiile externe de depozitare, faţă de doar 2% în sondajul precedent.
Analiştii consideră că principalul factor din spatele acestei tendinţe este îngheţarea activelor externe ale Rusiei după invazia Ucrainei. Măsura a ridicat semne de întrebare în rândul mai multor state privind accesibilitatea rezervelor financiare şi a aurului depozitat în jurisdicţii străine în perioade de tensiuni politice.
„Teama că activele păstrate în străinătate nu vor putea fi accesate determină unele bănci centrale să repatrieze aurul depozitat peste hotare”, a declarat Giovanni Staunovo, analist pentru mărfuri la UBS.
Potrivit acestuia, aurul are şi o puternică valoare simbolică, fiind perceput drept un activ strategic naţional, ceea ce încurajează păstrarea rezervelor în interiorul graniţelor.
UBS estimează că băncile centrale vor cumpăra între 750 şi 1.000 de tone de aur şi în acest an, cererea instituţională urmând să ofere un suport important pieţei, chiar dacă cererea din partea investitorilor şi a industriei de bijuterii încetineşte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












