Angela Merkel a avut o întrevedere privată cu Papa Francisc - FOTO

Autor: Mihai Draghici Postat la 22 februarie 2015 250 afişări

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut o întrevedere privată cu Papa Francisc, sâmbătă, la Vatican, discuţiile concentrându-se pe combaterea sărăciei şi pe alte subiecte internaţionale, inclusiv criza din Ucraina, potrivit site-ului postului Deutsche Welle.

Angela Merkel, fiica unui pastor luteran, a catalogat discuţia cu Papa Francisc ca fiind "plină de conţinut", precizând că au vorbit despre atenuarea sărăciei, rolul femeilor în ţările aflate în dezvoltare, egalitatea, agenda Germaniei pentru summitul G7.

"Am fost foarte fericită să îl întâlnesc pe Papa Francisc", a spus Merkel la finalul întâlnirii de 40 de minute.

"Am discutat şi despre conflictul din Ucraina; mi-a oferit o foarte mare încurajare să continui să acţionez în mod determinant pentru găsirea unei soluţii", a adăugat Merkel.

Papa Francisc i-a oferit un medalion cu Sfântul Martin în ipostaza oferirii hainei sale săracilor, Suveranul Pontif subliniind că este sarcina liderilor politici să îi protejeze pe cei nevoiaşi. "Ne dăm toată silinţa", a răspuns Merkel, criticată pentru linia de austeritate impusă la nivel european.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
VATICAN,
angela merkel
/actualitate/angela-merkel-a-avut-o-intrevedere-privata-cu-papa-francisc-foto-13869381
13869381
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.