Andrei Gheorghe a murit. Cunoscutul om de radio a fost găsit decedat, în casă

Postat la 19 martie 2018 2722 afişări

Andrei Gheorghe, cunoscutul prezentator şi realizator de emisiuni radio şi televiziune, a fost găsit mort în această seară.

Andrei Gheorghe a murit. Cunoscutul om de radio a fost găsit decedat, în casă

Update: Trupul neinsufleţit ar fi fost descoperit de o persoană care avea grijă de apartament. Bărbatul a sunat la 112, iar medicii nu au putut decât să constate decesul. Apelul la 112 a fost efectuat la ora 22:25.

Potrivit primelor informaţii, Andrei Gheorghe a fost găsit decedat, în baia din locuinţa personală.

Între 1991 şi 1993, Andrei Gheorghe a fost reporter special la Radio Constanţa şi a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanţa (1993- 1996; "Videomania", "Vineri 13"). Pro FM Bucureşti (1996-2002;"Midnight Killer" "13-14"), şi "Lanţul Slăbiciunilor" la Pro TV.

În 2002 şi 2003 realizează la Antena 1 emisiunea "Gheorghe" şi reia emisiunea "13-14 cu Andrei", mai întâi la Radio 21, şi apoi în perioada 2005-2006, la Radio Total.

A avut un rol secundar în filmele „Amen” al lui Costa Gavras, Tinereţe fără tinereţe al lui Francis Ford Coppola (film aflat în faza de preproducţie) şi a colaborat cu Paraziţii pentru albumul Irefutabil. În 2004 este consilier media şi realizator de emisiuni ("Politica, frate!" şi "Am o ştire pentru tine!") la Realitatea TV.

A scris la "Academia Caţavencu" şi în ghidul "24-FUN". În afară de realizarea de emisiuni radio şi TV, a deţinut funcţii de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 Bucureşti.

În 2006 în colecţia "Ego Publicistică" de la Polirom a apărut volumul "Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraş", însoţit de un CD audio, scrie observator.tv

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.