Ambasadorul rus la NATO: Alianţa provoacă un nou conflict în Balcani

Postat la 30 septembrie 2011 15 afişări

Forţa NATO din Kosovo (KFOR) prin suplimentarea efectivelor sale la frontiera dintre Kosovo şi Serbia în urma unor confruntări sângeroase, creează un nou conflict în această regiune, a apreciat ambasadorul rus la Alianţa Nord-Atlantică Dmitri Rogozin, citat de Russia Today în pagina electronică.

"Este o altă greşeală pe care NATO o face, provocând un alt conflict în Balcani", a declarat Rogozin. Potrivit unor martori, KFOR a mobilizat miercuri vehicule blindate, a instalat saci cu nisip şi sârmă ghimpată în jurul punctului de trecere a frontierei de la Jarinje, la aproximativ 100 de kilometri de capitala kosovară Priştina. NATO a sporit măsurile de securitate la frontieră la o zi după confruntările din zonă, în urma cărora au fost răniţi 16 sârbi kosovari şi patru membri KFOR. "Se pare că aceşti colegi ai mei de la NATO nu au nicio idee care ar putea fi consecinţele implicării lor în conflict", a continuat el. "În loc să adopte o poziţie neutră, în acord cu rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, ei au luat partea Kosovo-Albania. Pe scurt, NATO blochează singurul drum dintre sârbii kosovari şi Serbia. Trupele internaţionale de menţinere a păcii sunt implicate în conflictul civil din nordul regiunii", a adăugat el.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
international,
rogozin,
nato,
balcani,
conflict
/actualitate/ambasadorul-rus-la-nato-alianta-provoaca-un-nou-conflict-in-balcani-8818889
8818889
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.