Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică, susţinută de industrie şi impozite nete

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 03 septembrie 2014 55 afişări

Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică atât în al doilea trimestru, cât şi la nivelul primelor şase luni din acest an, perioadă pentru care INS a calculat un PIB de 279.352,8 milioane lei, în creştere cu 2,4%, evoluţie susţinută de industrie (+1,4%) şi impozite nete (+0,8%)

Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică, susţinută de industrie şi impozite nete

PIB, ajustat sezonier, estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 163.008,5 milioane lei preţuri curente, în scădere, în termeni reali, cu 1% faţă de primul trimestru trimestrul şi în creştere cu 1,5% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut.

Contribuţii la creşterea PIB în primul semestru au avut industria (+1,4%), cu o pondere de 31,4% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,6% şi informaţiile şi comunicaţiile (+0,3%), cu o pondere de 4,1% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,7%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

O contribuţie pozitivă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,8%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 13,4% şi care au înregistrat o creştere a volumului lor de 6,2%.

Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,6%, a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%.

De asemenea, agricultura, silvicultura şi pescuitul au avut şi ele o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,1%) ca urmare a scăderii volumului de activitate cu 4,8%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în primele şase luni ale anului le-au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei (+3,3%), cu o pondere de 65,6% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 5,1% şi exportul net (+1,0%), consecinţă a creşterii cu 12,8% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu creşterea mai redusă a volumulului importurilor de bunuri şi servicii, cu 10,6%.

Ca urmare a scăderii semnificative a volumului formării brute de capital fix cu 11,2%, aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -2,2%.

INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creştere faţă de trimestrul anterior de 0,2% la o scădere de 0,2%.

Astfel, România a intrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%.

România s-a aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011 şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind să revină pe creştere până la finalul acelui an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PIB,
TRIMESTRUL DOI,
INS
/actualitate/agricultura-si-constructiile-au-franat-cresterea-economica-sustinuta-de-industrie-si-impozite-nete-13195409
13195409
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.