Vanzarile Dedeman au crescut cu 35% in 2008

Postat la 10 februarie 2009 161 afişări

Reteaua de bricolaj Dedeman a incheiat 2008 cu vanzari de 251,4 milioane de euro, cu 35% in plus fata de anul precedent cand a anuntat o cifra de afaceri de 184,5 milioane de euro.

"Au fost depasite cu mult estimarile formulate la inceputul anului 2008 cand preconizam o crestere cu 15 %, respectiv cu 25 % dupa cifrele obtinute in primul semestru, raportate la 2007", spune Dragos Paval, presedintele Dedeman Bacau, completand ca doi sunt factorii principali care au crescut vanzarile companiei: extinderea suprafetei de vanzare cu 17.500 mp prin deschiderea a doua noi magazine Dedeman, la Constanta si Botosani, respectiv marirea si diversificarea gamei de produse. 

Cifra de afaceri inregistrata in 2008, pozitioneaza compania locul al doilea loc in topul retailerilor de materiale de constructii si pentru amenajari interioare, dupa Praktiker, ]inta companiei fiind pozitia de lider pe aceasta piata. In prezent, reteaua Dedeman numara 12 magazine, strategia de extindere vizand 30 de spatii de vanzare pana in 2015. In prima jumatate a acestui an compania va deschide trei noi magazine, in Bucuresti, Buzau si Iasi.

"In a doua parte a anului vom deschide un al patrulea magazin Dedeman. Totodata am demarat demersuri pentru autorizarea lucrarilor de construire pentru alte opt magazine in orase in care avem achizitionate terenuri. Decizia de demarare a lucrarilor va fi influentata de evolutia economiei", precizeaza Dragos Paval. Extinderea retelei Dedeman, in 2009, va crea peste 500 locuri de munca, compania depasind astfel cifra de 3000 angajati.

Tinand cont de scaderea consumului pentru materialele de constructie si pentru amenajari interioare, dar [i de cresterea competitiei, Dedeman Bacau estimeaza ca va \ncheia 2009 tot cu vanzari de circa 250 de milioane de euro. "Avand in vedere perioada de recesiune economica, momentul in care piata de do-it-yourself va ajunge la saturatie va fi dupa anul 2015, in conditiile unui ritm al extinderii temperat de dificultatile de finantare cu care se confrunta dezvoltatorii parcurilor de retail si ai centrelor comerciale", este de parere presedintele Dedeman.

Paval considera ca scaderea cererii pe piata constructiilor sustinuta de deprecierea monedei nationale in raport cu euro, precum si dificultatile legate de creditare, vor amplifica efectele crizei financiare, determinand cresteri ale preturilor de vanzare pentru materialele de constructii, in vederea acoperirii costurilor. 

Piata DIY (do-it-yourself), estimata a peste un miliard de euro, este impartita intre jucatori internationali precum Praktiker, retelele franceze Bricostore si Mr. Bricolage, Obi si Hornbach din Germania sau BauMax din Austria si cateva companii romanesti ca Ambient Sibiu, Arabesque, distribuitorul de materiale de constructii si finisaje controlat de omul de afaceri Cezar Rapotan, Tiger Amira Bihor sau Stelcati Constanta.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Dedeman,
bricolaj,
crestere,
Dragos Paval
/actualitate/afaceri/vanzarile-dedeman-au-crescut-cu-35-in-2008-3891806
3891806
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.